De la 1 ianuarie 2021, pentru majoritatea planurilor tarifare a crescut volumul de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără aplicarea unor taxe...
Administrația Națională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni în regiuni din țară. În Transilvania, vremea rămâne relativ caldă pentru această perioadă până...
Aproximativ patru din zece români reuşesc să facă economii (39%) în perioada pandemiei, în condiţiile în care, înainte de pandemie, într-o lună obişnuită, două treimi dintre...
BOBOTEAZA: În fiecare an, pe 6 ianuarie, preoţii sfinţesc apele, iar cei care se stropesc sau se îmbăiază în apa sfinţită sunt feriţi de rele şi...
Comisia Europeană a demarat procesul de revizuire a Directivei (UE) 2016/1148 privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice (Directiva NIS) începând cu iunie 2020. Una dintre schimbările...
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru...
Decizia privind redeschiderea școlilor va fi luată în a doua jumătate a lunii ianuarie. Ministrul Educației spune că își dorește ca școlile să se deschidă cât...
Zona dintre două cartiere ale municipiului Alba Iulia, Partoș și Pâclișa a devenit o groapă de gunoi. Tone întregi de resturi menajere și moloz abandonate pe...
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis luni, 4 ianuarie, situația incidenței cazurilor COVID pe județe, actualizată. Este prezentat coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate...
Direcția de Sănătate Publică Alba a prezentat luni, 4 ianuarie, situația actualizată a incidenței cazurilor de COVID-19 în județ, pentru perioada 21 decembrie – 3 ianuarie....
Lucian Eufrem Toma, contabil al Primăriei Mirăslău la data comiterii faptelor, și-a aflat pedeapsa finală, la sfârșitul anului 2020, după ce a contrafăcut semnătura primarului pe...
Polițiștii, jandarmii și alte instituții cu atribuții de control din Alba au amendat, în ultimele 48 de ore, 76 de persoane care nu au respectat măsurile...
La 4 ianuarie 1846 apare la Blaj, din iniţiativa şi sub conducerea lui Timotei Cipariu, cleric greco-catolic, publicaţia „Organul luminării”, transformată în timpul revoluţiei de la...
Campania de vaccinare anticovid a început și la Aiud, în același timp cu cea de la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia. Primul medic din...
Utilajele de deszăpezire au fost trimise luni dimineața pe DN67 C – Transalpina, unde se circulă în condiții de iarnă, din cauza zăpezii și a gheții...
Moneda electronică Bitcoin a câștigat în acest an aproape 5.000 de dolari, depășind duminică peste 34.000 de dolari. Până la ora 17:00 GMT valoarea a scăzut până...
Medicul Dan Crainic, directorul medical al Spitalului Județean pentru Urgență Alba Iulia și șeful Unității de Primiri Urgențe – UPU, sunt primele persoane din județ care...
Mai multe posturi sunt vacante în această perioadă în județul Alba. Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă...
Meteorologii anunță temperaturi mai mari față de cele obișnuite sezonului de iarnă, în luna ianuarie. Vor fi perioade cu ploi, urmate de ninsori, și în zonele...
Supermarketul Carrefour din Alba Mall se închide definitiv. Magazinul, cu o suprafață de 900 mp, funcționa din 2014 în singurul complex comercial de tip mall din...