Connect with us

Eveniment

FOTO: Un Muzeu al Gimnasticii ar putea fi construit, din acest an, la Deva. Precizările primarului

Published

on



sursa foto: Facebook / Florin Oancea

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a anunțat luni că intenționează să construiască un Muzeu al Gimnasticii în oraș, începând de anul acesta. Investiția va fi supusă aprobării Consiliului Local în cadrul ședinței din luna aprilie.

Denumit „Muzeul Digital al Gimnasticii”, acesta va fi amplasat la poalele Cetăţii Deva, în imediata apropiere a sălii în care s-au pregătit marile gimnaste ale României, dar şi a complexului de piscine „Aqualand” şi a stadionului municipal.

„Deva este oraşul în care numeroase generaţii de gimnaşti s-au pregătit pentru marile succese naţionale, mondiale şi olimpice ale României.

Bilanţul celor peste 40 de ani de performanţă este impresionant, iar oraşul nostru continuă să fie o rampă de lansare către desăvârşirea sportivă”, a precizat edilul local.

În jurul clădirii viitorului muzeu se va amenaja un parc în care se vor putea organiza proiecţii de filme, iar copiii vor avea la dispoziţie un loc de joacă tematic cu aparate de gimnastică.

La interior, muzeul va fi structurat în trei zone, cu o sală de conferinţe şi spectacole de 150 locuri, un foaier cu recepţie şi grupuri sanitare şi o zonă de expoziţii digitale.

În proiect mai este prevăzut un tunel interactiv, un „coridor cronologic” cu istoria gimnasticii, statui de ceară ale gimnastelor şi diverse instalaţii de realitate virtuală.

Studiul de fezabilitate a fost finalizat, iar în cursul lunii aprilie va fi supus aprobării în Consiliul Local.

Potrivit primarului Florin Oancea, o dată aprobată de consilierii locali, proiectarea investiţiei va fi finalizată până în iulie, iar până la sfârşitul lunii august va fi organizată licitaţia pentru executarea lucrărilor.

Lucrările efective la acest muzeu ar putea începe până la sfârşitul anului, a estimat edilul local. Agerpres

sursa foto: Facebook / Florin Oancea


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

U Cluj a zdrobit-o pe Csikszereda, în Superligă. Dan Nistor 500

Published

on






Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

 

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.

În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading