Eveniment
FOTO: Accident mortal pe Autostrada A1 în județul Sibiu. Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața
Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața, marți dimineață, în urma unui grav accident rutier produs pe Autostrada A1 în județul Sibiu. În coliziune au fost implicate două TIR-uri.
Potrivit IPJ Sibiu, accidentul a avut loc pe Autostrada A1, la kilometrul 268, pe sensul Sibiu – Sebeș, în județul Sibiu.
În coliziune au fost implicate două ansambluri rutiere, unul condus de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din jud. Ialomița și unul condus de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, din jud. Cluj. Cele două autovehicule transportau colete.

La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere.
Unul dintre șoferi a avut nevoie de descarcerare, acesta fiind inconștient și încarcerat. Din nefericire, bărbatul de 23 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața medicul declarând decesul acestuia.

surss fot
Celălalt șofer în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost evaluat medical la fața locului, refuzând transportul la spital.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei exacte care a dus la producerea acestui eveniment.
Traficul este blocat total pe sensul Sibiu – Sebeș, deviat de la km. 254 (ieșire aeroport) la 270 (intrare Săliște) pe DN 1.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu…
Citește mai mult pe Cluj24
