Eveniment
FOTO: Incendiul de vegetație din Munții Șureanu s-a extins. Opt hectare de teren au fost afectate
Incendiul de vegetație din Munții Șureanu, izbucnit sâmbătă, s-a extins. Opt hectare de teren sunt afectate, iar la fața locului intervin aproape 100 de pompieri. Aceștia sunt nevoiți să care apa în spate deoarece incendiul a izbucnit într-o zonă situată la mare înalțime.
Pompierii hunedoreni intervin şi luni pentru stingerea incendiului de vegetaţie uscată din golul alpin al munţilor Şureanu.
Focul, izbucnit sâmbătă în zona Vârful lui Pătru, s-a extins la aproximativ opt hectare de vegetaţie uscată, la o altitudine de aproape 1.400 de metri.
Peste 90 de pompieri cu 12 mijloace tehnice, acţionează la fața locului.
Intervenţia este foarte solicitantă deoarece echipele de intervenţie sunt nevoite să parcurgă pe jos, pe un teren abrupt, aproximativ două ore, până la zona afectată de incendiu.

Pompierii, pădurarii Direcţiei Silvice Hunedoara şi voluntarii au reuşit să evite extinderea incendiului. În zonă nu sunt amplasate localități sau cabane.
Echipele din teren folosesc apa cărată în spate în rucsaci special prevăzuţi cu instalaţie de dispersare a lichidului. Alimentarea cu apă se realizează din două rezervoare cu capacitate de 2.000 de litri transportate în zona montană cu autospeciale de teren, până unde permite drumul forestier. De asemenea, se acţionează cu echipamente de înăbuşire a arderii şi cu un utilaj greu pentru realizarea unei centuri de protecţie prin decopertarea solului.

În acest moment incendiul este mocnit, fără flacără deschisă şi cu degajare de fum. Cauzele producerii acestei arderi sunt în curs de stabilire, au precizat pompierii din Hunedoara.
sursa: mediafax.ro
sursa foto: Facebook / ISU Hunedoara
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu…
Citește mai mult pe Cluj24
