MESAJE de Sfinții PETRU și PAVEL. FELICITĂRI prin SMS pentru sărbătoriți. Cei care poartă numele de Petru, Pavel, Paul, Paula, Petre, Petrică, Petrișor, Petronela, Petruța, Paulina...
Pe 29 iunie, zi în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel, mai mulţi români primesc mesaje de felicitări, de onomastică. Ca să nu uitaţi vreun...
Deocamdată nu s-a luat o decizie cu privire la Roşia Montană, a spus premierul Florin Cîțu, luni. Potrivit acestuia, discuţiile vor fi reluate la viitoarea şedinţă...
Modificări privind modul în care se percepe TVA pentru vânzările online vor intra în vigoare de joi, 1 iulie. Acestea sunt valabile indiferent dacă consumatorii cumpără...
Voluntarii de la ASCOR Alba Iulia, alături de câteva familii, au organizat o acțiune filantropică în satul Tecșești, comuna Întregalde. Campania umanitară a avut drept scop...
Peste 500.000 de români își serbează onomastica pe 29 iunie, de ziua Sfinților Petru și Pavel. Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este denumită și Sânpetru...
Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a informat, printr-un comunicat, că după trei ani, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 104/ 2008 privind prevenirea și...
Varianta Delta a coronavirusului, identificată pentru prima oară în India, se răspândește cu rapiditate în Europa. Cea mai infecțioasă variantă descoperită până în prezent, tulpina Delta...
Se va încălzi și mai mult vremea în această săptămână, iar temperaturile vor ajunge la valori de caniculă, în medie 38 de grade. Apoi se mai...
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul...
Examenul de Bacalaureat 2021 continuă marți, 29 iunie, cu proba obligatorie în funcție de profil și specializare – Matematică sau Istorie. Absolvenții de liceu au la...
Cursul leu/dolar ar putea atinge 4,20 în decembrie, şi 4,30 în martie anul viitor. În plus, după un avans al economiei de 5,7% în 2021, estimările...
România poate atrage sume importante în economie și pentru noi locuri de muncă, prin „pachetul de coeziune” votat de PE. În general, cam tot ce...
Ministerul Educației a publicat baremele pentru subiectele la Română primite luni de absolvenții de liceu la examenul de Bacalaureat 2021. Aceștia au avut de redactat text...
Circulaţia mai multor trenuri va fi anulată în următoarea perioadă, ca urmare a lucrărilor la infrastructura feroviară pe secțiile Conop – Milova – Radna și Radna...
Un bărbat din Alba Iulia a fost reținut de Poliție la Cluj-Napoca după ce a fost depistat în trafic, la volan, sub influența alcoolului. Etilotestul a...
Au fost raportate 37 noi cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore, la nivel național, potrivit datelor transmise luni, 28 iunie, de Grupul de Comunicare...
Examenul de Bacalaureat 2021 a început luni, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. În Alba au fost prezenți 2.198 de candidați (97,17%)...
De astăzi, încep înscrierile la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Sute locuri au fost scoase la concurs pentru cei care doresc să devină polițiști. Și,...
Un bărbat din Vințu de Jos este cercetat pentru furt. Potrivit reprezentanților IPJ Alba, acesta ar fi sustras un telefon mobil dar a fost identificat rapid...