Un presupus OZN a fost văzut în anul 1968, la Războieni Cetate (aparținând de Ocna Mureș), iar întâmplarea a fost consemnată într-o carte de cântări bisericeşti...
Obiceiul călușarilor (sau ”călușarii”) reprezintă o tradiție culturală și folclorică specifică României, care implică un grup de bărbați sau tineri care interpretează dansuri și ritualuri în...
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a spus sâmbătă că Nicolae Ciucă este în acest moment candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Rareş Bogdan a contrazis ideea unei candidaturi...
Sâmbătă, 21 octombrie, a fost una dintre cele mai călduroase zile de la sfârșit de octombrie, înregistrate vreodată în județul Alba. Mercurul termometrelor a urcat până...
Fundația Comunitară Sibiu lansează un proiect inedit în județul Alba, dedicat copiilor şi tinerilor de 6-19 ani și finanțat prin Fondul Științescu. După 6 ediții la...
Laptele natural de vacă, mai bun decât laptele praf: Formulele de lapte pentru copii mici nu au nici un beneficiu nutrițional, potrivit unui raport al Academiei...
Aurul e tot mai scump. Pe piața internă, gramul de metal prețios se vinde acum cu un preț record de aproape 300 de lei. Economiștii, citați...
Pensia de urmaș: Cine are dreptul la ea, cum se obține, cum se calculează, care sunt beneficiile și ce documente sunt necesare. Pensia de urmaş se...
CSM Volei Alba Blaj pune în vânzare sâmbătă, 21 octombrie, biletele pentru turul doi preliminar al Ligii Campionilor la volei feminin, pe care campioana României îl...
Traficul rutier este îngreunat, pe DN 67 C, la ieșire din Petrești spre Sebeșel, din cauza unui accident rutier, în care au fost implicate 3 autoturisme....
Orionide 2023: Ploaie de stele căzătoare în noaptea de 21 spre 22 octombrie: În noaptea de sâmbătă spre duminică (21 spre 22 octombrie) va avea loc...
Agenţia pentru Protectia Mediului Alba a respins solicitărea de emitere a acordului de mediu pentru un proiect de infrastructură de la Teiuș derulat de CFR printr-o...
Circulaţia este blocată sâmbătă dimineaţă pe DN1, între Cluj – Napoca şi Turda, după ce un autoturism a lovit parapetul median și a rămas blocat pe...
Un bărbat din Sebeș s-a ales cu un dosar penal și mai apoi cu o trimitere în judecată, după ce a refuzat să-i fie recoltate probe...
Guvernul prelungește plafonarea adaosurilor comerciale la alimente până la finalul lunii ianuarie și introduce produse noi pe lista acestora. Măsura a dat roade în trecut și...
O femeie de 46 de ani din Blaj a fost reținută de polițiști, fiind acuzată că joi, 19 octombrie, a furat un telefon mobil, precum și...
Polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat joi, 19 octombrie, acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea...
Apa CTTA a anunțat vineri, 20 octombrie 2023, că în mai multe localități din Apuseni nu se poate asigura furnizarea apei potabile din sursa disponibilă, din...
Președintele și fondatorul Speromax, Dragoș Zaharia, a încetat din viață, vineri 20 octombrie 2023, la vârsta de 43 de ani. Dragoș Zaharia a fost diagnosticat în...
Un bărbat de 50 de ani din Ocna Mureș s-a ales cu dosar penal și cu ordin de protecție după ce și-a agresat fiica în vârstă...