După o noapte de distracție și muzică bună la Elecric Castle, gara din Bonțida a fost luată cu asalt sâmbătă dimineașa de participanții la festival care...
Un bărbat beat a fost surprins în Parcul Mare din Cluj-Napoca, în zona meselor de șah, în timp ce agresează verbal și înjură turiștii străini și...
Colectivul Ecstatic Dance Experience organizează în Cluj, pe data de 29 iulie 2022, al doilea eveniment din seria Ecstatic Dance – The Elements | Fire |...
De luni, 18 iulie 2022, Registrul Auto Român (RAR) implementează serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului, inclusiv cele...
Dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului Electric Castle a urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea...
Compartimentul de Înmatriculare și Evidență Vehicule Rutiere al Serviciului Comununitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj va funcționa după un nou program, începând...
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Turda, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și Detașamentul 4 de Jandarmi Turda, în...
Polițiștii rutieri clujeni, cu sprijinul polițiștilor Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene, au desfășurat joi noaptea...
225 de noi cazuri de Covid-19 au fost raportate în județul Cluj, în ultimele 24 de ore. La nivel național, numărul persoanelor infectate îmtr-o zi a...
Două noi cazuri de variola maimuței au fost confirmate în România. Este vorba despre doi bărbați din Ilfov și Cluj. Două noi cazuri de variola maimuței...
Tradițiile nu mor niciodată. În zona gării din Cluj, muzica de petrecere a început să sune de dimineața. Nuntă la Cluj. Doi tineri care au decis...
DNA Cluj a prin un inspector al ANAF care a primit mită 15.000 de euro de la o persoană, pentru a nu-i întocmi dosar penal. „În...
Un incident neobișnuit a avut loc pe Calea Turzii din Cluj. Un tânăr s-a întins pe jos în plină stradă, printre mașini. Incidentul a avut loc...
Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail renovată din Piața Unirii din Cluj-Napoca va fi dată în folosinţă pe 13 august, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare, au anunţat oficialii...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și disconfort termic ridicat. Aceasta este valabilă pentru zilele de vineri, 15 iulie și sâmbătă,...
Un șobolan care își face veacul în Piața Unirii a fost surprins de un trecător în timp ce se furișa în zona fântânii arteziene. Rozătoarea, destul...
Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți...
Incendiu de proporții în localitatea clujeană Șomcuțu Mic, după ce uhn depozit de furaje a fost cuprins de flăcări. Pompierii se luptă cu flăcările de mai...
Evenimentele sunt în toi la mijloc de iulie. Ți-am pregătit o listă cu activități interesante la care te poți alătura în acest weekend, 15 – 17...
UPDATE: „Intervenție pentru salvarea unei persoane căzute într-o râpă. Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin și Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit pentru a scoate un bărbat căzut în...