Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, și-a adjudecat premiul de „Antrenorul lunii martie” în ancheta Gazetei Sporturilor. Tehnicianul CFR-ului face „dubla”, după ce a luat premiul...
Anagajații din învățământ vor primi mai repede salariile în luna aprilie. Asta pentru că în acest an, ziua de salariu este chiar în Vinerea Mare, potrivit...
CTP Cluj-Napoca a fost acuzată de faptul că ține în garaj troleibuzele moderne în timp ce scoate în trafic autobuze vechi, care poluează. Compania a trimis...
Marți dimineață traficul rutier din Cluj-Napoca a fost dat, din nou, peste cap, atât din cauza ninsorii căzute în timpul nopții, cât și a închiderii unor...
Fostul președinte al PSD Cluj, Horia Nasra, a transmis o scrisoare deschisă președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, căruia îi cere să își asume filiala...
Finlanda a devenit, începând de marţi, membră a Alianţei Nord-Atlantice. Procedurile de ratificare a tratatului de aderare au fost finalizate luni, 3 aprilie. „Săptămâna aceasta este...
O ninsoare în plină primăvară a fost înregistraă la Cluj-Napoca și în județul Cluj în noaptea de luni spre marți, 3 spre 4 aprilie, iar un...
Un bărbat a fost lovit de tren la Cluj, luni noaptea. Echipajele ISU Cluj au intervenit de urgență și l-a transportat la spital. Acesra are multiple...
Leul a început în mod pozitiv prima săptămână din aprilie, pe fondul creșterii ofertei de valută. Luni, cursul euro a scăzut de la 4,9491 lei, maximul...
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galbem de vreme deosebit de rece, inclusiv pentrru județul Cluj. Codul este valabil începînd de luni, 3 aprilie,...
Institutul de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române anunţă că marţi, 4 aprilie, de la ora 17, la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii, va...
Consiliul Județean Cluj a sprijinit Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București în derularea la nivelul județului Cluj, în perioada 6-31 martie, a unei campanii de...
Stadiul lucrărilor la platoul Sălii Sporturilor este de 82%, anunță primarul Emil Boc, care a făcut o verificare în teren. A început și plantarea copacilor. Investiția...
Doliu în cadrul colectivulului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Felician Mureșan, fost membru al Orchestrei „Cununa Transilvană”, a încetat din viață. În...
În Săptămâna Verde elevii de clasa a I-a de la Școala Octofun din Cluj-Napoca și-au propus să arate clujenilor cât de mult apreciază mediul curat, felul în...
O nouă aplicație mobilă care va afișa în timp real poziția mijloacelor de transport în comun din oraș va fi disponibilă la Cluj-Napoca, anunță Compania de...
În 3 aprilie se împlinesc doi ani de când inima Universităţii Cluj a plecat într-o lume mai bună. „Au trecut doi ani fără iubiții mei părinți…Dumnezeu...
Polițiștii din Câmpia Turzii au oprit în weekend în trafic o femeie de 29 de ani, dinCluj-Napoca, care se deplasa cu un autoturism pe DN15-E60, în...
Aeroportul Internațional Cluj-Napoca a raportat o creștere cu 80% a traficului în primul trimestru din 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Vestea bună este...
Înainte de adoptarea unei noi legi a malpraxisului, avem nevoie de un sistem medical funcțional: să acceptăm realitatea din teren, ce resursă umană avem raportată la...