Orașul Teiuș invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să...
Continuă programul „Masa caldă” în școli și în anul școlar 2023-2024, potrivit unui proiect publicat în consultare publică de către Ministerul Educației, scrie Alba24.ro. Vor fi...
Primăria Alba Iulia a anunțat intenția de modificare a reglementărilor PUZ într-o parte a cartierului Orizont, Micești din Alba Iulia, în vederea dezvoltării zonei prin construirea...
Consilierii locali din Cluj-Napoca au votat marți proiectul de rectificare bugetară pentru includerea în buget a sumelor necesare construirii centurii metropolitane care va lega orașul de...
Peste 150 de polițiști și jandarmi din județul Alba au acționat luni, 7 august, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și...
Marți, 8 august, circulația rutieră a fost restricționată pe Autostrada A10, lotul 1, între km 0+200 – km 1+700, între Alba Iulia și Sebeș. Potrivit DRDP...
Deputatul de Alba, Florin Roman, vicepreședinte al PNL, a reacționat împotriva unor noi taxe pe care Guvernul intenționează să le impună. Reacția acestuia vine în contextul...
Consiliul Județean Alba cumpără aparatură medicală pentru dotarea Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia. Printre dotări se numără un...
Peste 2000 de locuri de rezerviști voluntari sunt disponibile în campania de recrutare care se desfășoară până pe 25 august. Mai exact sunt dispinibile locuri de...
Pentru buna desfășurare a evenimentului “Zilele Culturale Maghiare” (inclusiv perioada de montaj și demontaj a logisticii festivalului), este necesară utilizarea mai multor spații publice și restricții...
Un nou record negativ la nivel de temperaturi maxime a fost atins. Luna iulie a fost cea mai călduroasă de până acum, din înregistrările efectuate până...
Comunitatea locală, și nu numai, este invitată să ia parte la cea de-a XIV-a ediția a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, manifestarea culturală care se va...
Un bărbat închis la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud a vrut să fie eliberat condiționat. Mai exact bărbatul execută o pedeapsă de 10 ani de închisoare...
Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Cluj a demarat, marți, din oficiu cercetari cu privire la infracțiunea de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, după...
Un șofer din Alba care a provocat un accident rutier după ce s-a urcat beat la volan, a fost condamnat recent de Judecătoria Sebeș. În data...
Un porumbel flămând a luat masa la food-court-ul de la Iulius Mall din Cluj-Napoca și a ciugulit bunătăți lăsate sub mese. ”Porumbelul din zona restaurantelor de...
Elias Tofan, luptătorul la categoria grea al Clubului Revolution Academy Alba, își va face debutul la profesioniști. Sportivul din Sebeș, va urca în ring în gala...
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, marți, pentru a salva un cal căzut în râul Someș, în zona străzii Sărata din Dej. ”Animalul era blocat...
Cetatea Alba Carolina redevine în weekend orașul roman Apulum. Sute de reenactori vor readuce pe locul vechiului castru, atmosfera de acum 2000 de ani. Este vorba...
Reprezentantul romilor din Cluj, Dragos Roșianu, a anunțat că pregătește o propunere de colaborare cu organizatorii festivalului Untold pentru a organiza un mega-festival Untold Romano la...