Sportiva din Alba Iulia, Miriam Bulgaru, se află printre cele cinci jucătoare din România de pe tabloul principal al Transylvania Open WTA 250. Miriam, aflată pe...
O persoană ar fi căzut, sâmbătă seara, în Someș, la Gherla. ISU Cluj împreună cu polițiști desfășoară operațiuni de căutare în zonă. „Pompierii de la Detașamentul...
Fostul boxer Călin Mărincuș, politician și luptător MMA, simpatizant Noua Dreaptă, anunță într-o filmare postată pe rețelele de socializare că SOS Cluj-Napoca l-a cooptat în rândurile...
Lege pentru reglementarea Inteligenței Artificiale: Statele Uniunii Europene au aprobat vineri o legislaţie inedită la nivel mondial pentru reglementarea inteligenţei artificiale (AI), la capătul unor negocieri...
Mai multe străzi aflate în satele Leorinț și Șoimuș din comuna Rădești vor fi asfaltate și modernizate, printr-o investiție de aproape 4 milioane de lei. Primăria...
Contribuția Consiliului Județean Alba la proiectul de modernizare a clădirii spitalului din Zlatna se dublează. Banii sunt necesari pentru finalizarea investiției. Consiliul Județean (CJ) Alba implementează,...
CFR Cluj a întâlnit, sâmbătă în deplasare, pe Petrolul Ploiești, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal. Clujenii veneau după o victorie clară...
Pană masivă de curent în Alba Iulia. Peste 50 de străzi din cea mai mare parte a orașului au rămas sâmbătă fără energie electrică. Pana s-a...
Primăria Teiuș a prezentat stadiul lucrărilor de reabilitare termică la Liceul Teoretic din oraș. Se lucrează la montarea noilor centrale. Potrivit sursei citate, se montează noile...
Șeful Asociației Ofițerilor în Rezervă, generalul (r) Virgil Bălăceanu a declarat că se poate ajunge din nou la armată obligatorie, în lipsa unei actualizări a legislației...
Biserica din lemn din apropierea Stației de Salvare din Alba Iulia va fi mutată în curtea Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul”, unde va servi drept capelă. ...
Mai mulți căței au fost abandonați, vineri și sâmbătă, în Aghireș și Jucu. Se pare că aceste acțiuni nu se opresc aici. Azi a fost semnalată...
Monumentul Unității Naționale din Alba Iulia s-a degradat în cei cinci ani de când a fost inaugurat. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat sâmbătă la Alba...
Un cartier din Alba Iulia a rămas fără apă potabilă. Operatorul transmite că este vorba despre o avarie la conducta de alimentare. SC APA CTTA SA...
Un clujean a luat o țeapă de aproape 200 de euro din partea unui site de cumpărături, care i-a livrat un produs din China. Clientul a...
Limita de 100 de ml pentru lichide în avion, în bagajul de mână, va fi eliminată, după 18 ani, datorită noilor scanere 3D cu care vor...
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, vizitează Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, sâmbătă, cu două zile înainte de deschiderea oficială. Raluca Turcan a fost primită în oraș...
Probabil nemulțumit de prestațiile lui Mamic, înlocuitorul lui Camora în ultimele două meciuri, Adrian Mutu a mai cerut un fundaș stânga. CFR Cluj s-a executat și...
Taxă de carbon enormă pe casele și mașinile românilor. Avertisment al Asociației Energie Inteligentă, după întâlnirea Guvernului cu FMI. ”În situația în care s-ar aplica taxa...
Un bărbat din comuna Aghireș, jud. Cluj, a fost surprins, pe data de 2 februarie 2024 de o cameră de supraveghere, în timp ce abandona 3...