Meteorologii avertizează că este risc mare, de gradul patru pe o scară de la unu la cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri...
Colaboratorul Cluj24, Felix Ostrovschi, semnatarul rubricii ”Clujul de altădată”, își lansează, sâmbătă, de la ora 16, în cadrul Târgului de Carte ”Gaudeamus” din Piața Unirii, noul...
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a afișat joi, 30 martie 2023, circumscripțiile școlare, precum și numărul de clase pregătitoare alocate fiecărei unități de învățământ preuniversitar, potrivit planului...
Începând cu data de 10 aprilie 2023, Inspecția Muncii pune la dispoziția angajatorilor noua versiune REGES/REVISAL (6.0.9). Astfel, transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru...
Leul s-a decuplat la jumătatea săptămânii de celelalte monede din regiune iar cursul euro s-a depreciat. Cursul monedei unice a scăzut de la 4,9380 la 4,9316...
Accident feroviar produs, miercuri seară, în localitatea Coldău din județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat a fost grav rănit după ce a fost lovit de tren. Potrivit ISU...
Biserica Penticostală din Dej a servit drept sala de curs pentru tinerii care au vrut să înceșe cum pot să acorde primul ajutor și ce trebuie...
Un incendiu violent a izbucnit, miercuri seară, în apartamentul unui bloc cu patru etaje din Târnăveni, județul Mureș. Potrivit ISU Mureș, incendiul a izbucnit într-un apartament...
FC Hermannstadt și „U” Cluj s-au întânit astăzi, 5 aprilie, pe Stadionul Municipal din Sibiu pentru a disputa partida din sferturile de finală a Cupei României....
Potrivit unui sondaj de opinie realizat recent, festivalurile Untold și Electric Castle de la Cluj sunt cele mai cunoscute la noi în țară. Același sondaj relevă...
În județul Harghita, anul 2022 a înregistrat un record al ultimilor ani în ceea ce privește adopția de copii, cu un număr de 42 de copii...
Programul „Pâine și Mâine” al World Vision România se va extinde și la Băișoara, dar e nevoie de ajutorul clujenilor. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe...
Le porți cu zâmbetul pe buze în fiecare vară, uneori chiar până la mijlocul lui octombrie, încercând să oprești trecerea firească a anotimpurilor. Sunt etalonul verii...
Miercuri, în cadrul conferinței „Finanțări europene 2021-2027. Împreună dezvoltăm regiunea!”, desfășurată la IncubCenter Târgu Mureș, directorul Departamentului de Politici regionale din cadrul ADR Centru, Ovidia Caba,...
Joi seară, de la ora 21, CFR Cluj va primi vizita celor de la FC Argeș, partidă din cadrul sferturilor Cupei României. Clujenii vin după ce...
Există o listă lungă de bucurii pe care primarii României le prezintă, azi, comunităților pe care le păstoresc. Sunt îndesate în conturile de social-media toate semnările...
Traficul rutier este blocat, miercuri seară, pe DN 12C, în județul Harghita, după ce un copac a căzut pe șosea. Potrivit ISU Harghita, un copac a...
Pe data de 05.04.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj, Sălaj și Bistrița Năsăud, sub coordonarea președintelui Autorității Naționale...
Încălzirea locuinței în sezonul rece presupune un consum de energie semnificativ: mai mult de două treimi din energia consumată în casele și aparta-mentele noastre este folosită...
Miercuri, Dan Petrescu a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu FC Argeș din sferturile Cupei României. Petrescu dorește să obțină prima lui Cupă a României...