Senatul a adoptat luni, în plen, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil...
Liviu Dragnea, fostul președinte PSD, care acum se află în închisoare, a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal de trafic de influență. Procurorii DNA...
Așternere #covorasfaltic pe DN 28.#lucrări efectuate pe raza #DRDPIași. #denoapte #cnair Facebook / CNAIR
Hidrologii au emis, marți, o atenționare Cod portocaliu pentru râuri din județele Bihor și Cluj, valabilă până la ora 14.00. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și...
Primele implanturi de stimulatoare cardiace se realizează marți la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Galați. Este o premieră pentru spitalul gălățean care astfel devine centru...
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că până în prezent, aproape 50.000 de elevi ai României, care au împlinit 16 ani, s-au vaccinat anti-COVID-19. De asemenea,...
Un TIR-ist român care se afla în cursă, în Franța, a fost omorât cu sabia, fără să fi avut timp să se apere. totul s-a petrecut...
Un cutremur cu magnitudinea de 2,7 grade pe scara Richter s-a produs marți în zona seismică Vrancea. A fost un cutremur de adâncime care a fost...
Mai mult de jumătate dintre salariații de la nivel global iau în considerare demisia în cazul în care după încheierea pandemiei nu vor beneficia de flexibilitate...
Pandemia a redirecționat fondurile instituțiilor publice către alte necesități decât cele avute înainte de criza covid. La Primăria Sibiu s-a întâmplat la fel, iar nevoia de...
Concursul pentru posturile de directori de școli va include testare cu întrebări scurte pentru verificarea abilităților cognitive, iar la interviu vor fi analizate, printre altele, competențele...
Partida dintre gruparea sibiană și FC Argeș trebuia să se joace în mod normal la Mediaș, dar pentru că toate partidele din ultima etapă a play-out-ului...
Meteorologii anunță perioade cu multe ploi, furtuni și chiar ninsori la munte. Vor fi zile cu vreme mai rece. Administrația Națională de Meteorologie a prezentat luni...
Colegiul Medicilor Veterinari din Sibiu vine cu o serie de recomandări pentru sibieni pentru prevenirea, combaterea şi limitarea efectelor infestaţiei cu ţânţari. Ţânţarii fac parte din...
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) anunță că a lansat o nouă versiune a platformei monitor.emf.ro, unde pot fi găsite rezultatele măsurătorilor privind...
Gheorghe și Elisabeta Toma sunt o familie nevoiașă din satul Presaca, comuna Păuca. Casa în care locuiesc este într-o stare dezastruoasă, iar starea lor financiară nu...
Terenul de fotbal „Pielarul” din municipiul Sebeș se pregătește pentru o nouă înfățișare. Grație unei finanțări nerambursabile obținute de Primăria Municipiului Sebeș, prin Compania Națională de...
Nu toată lumea se bucură de construcția autostrăzii Sibiu- Făgăraș. Locuitorii din zona Tălmaciu- Boița sunt îngrijorați de impactul asupra terenului și apei, de poluarea aerului...
Elevii și profesorii din România sunt invitați să se înscrie, gratuit, la cursuri de prim-ajutor online. Academia ”Sanitarii pricepuți” se va desfășura în intervalul mai 2021...
Meteorologii anunță că până la finalul lunii mai vremea va evolua diferit în regiunile țării. Vor fi perioade cu ploi și cu temperaturi mai scăzute decât...