Lideri din 23 de ţări, preşedintele Consiliului European şi directorul general al OMS au cerut marţi, într-un demers comun, elaborarea unui „tratat internaţional privind pandemiile” pentru...
Vremea se va încălzi treptat în următoarele zile, în majoritatea regiunilor ţării. Săptămâna viitoare se vor înregistra oscilaţii termice importante, dar vor fi și zile cu...
Un tânăr de 21 de ani din Porumbacu de Sus, nu a respectat măsura carantinării la revenirea din străinătate. Băiatul a primit două sancțiuni contravenționale în valoare...
Vaccinurile împotriva Covid-19 dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi compania Moderna reduc cu 80% riscul de infectare cu noul coronavirus la două săptămâni după administrarea primei doze, potrivit...
Grupul german Rehau vrea să vândă două fabrici din Cluj (Apahida) şi Bucureşti (Tunari), ca parte a procesului de relocare a birourilor în locaţii centrale şi...
Șaptesprezece persoane au ajuns în acest final de săptămână la Urgența Spitalului Județean după ce au fost confirmate cu coronavirus. Locuiau pe strada Moș Ion Roată,...
DSU a prezentat o parte dintre restricțiile luate de mai multe state europene de reducere a mobilității intre anumite intervale orare, cu scopul de a limita...
Seful DSU, Raed Arafat a spus luni seară că protestatarii trebuie să înțeleagă că „orice rudă a lor poate fi mâine victima acestui virus”. Secretarul de...
Nu suntem într-un conflict de muncă la metrou, ci într-unul de tip cartel pentru că ne-am atins de imperiul subteran al lui Rădoi, a declarat, luni,...
Două persoane care au luat parte la protestul de luni de la Sibiu au fost amendate de jandarmii sibieni. Protestatarii s-au luat la ceartă între ei....
În România există 9.500 de beneficiari de pensii de serviciu, care au o pensie medie de 9.600 de lei, existând o diferență uriașă între ce se...
În mai multe oraşe din ţară oamenii au ieşit luni după-amiază în stradă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de restricţiile anti-COVID impuse de autorităţi. Manifestanţii scandează...
Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu are un nou director. Este vorba despre Dan Popescu, care a câștigat concursul organizat de Consiliul Județean. Doi candidați s-au înscris...
Câteva sute de persoane au luat parte, luni seara, la acţiuni de protest faţă de măsurile restrictive impuse de autorităţi pentru a reduce cazurile de infectare...
Adrian Tîmplaru, arestat în același dosar de proxenetism și trafic de persoane cu Alex Bodi, a fost trecut din arest preventiv în celulă. Tîmplaru execută o...
Spitalul suport Covid din Aiud urmează să fie dotat cu echipamente și aparatură medicală în valoare de peste 12,3 milioane de lei. De asemenea, se prevede...
Liderul prorus al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, i-a transmis luni seara preşedintelui Maia Sandu că ‘socialiştii vor face uz de toate căile...
Sibienii și-au anunțat din nou ieșirea în stradă împotriva noilor restricții impuse de autorități pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. Protestul organizat se desfășoară în Piața Mare...
Jandarmeria Sibiu a anunţat luni seara că urmează să-i sancţioneze pe protestatarii care au încălcat legea şi că se fac în continuare verificări pentru identificarea şi...
Un accident rutier a avut loc, luni seara, între localitățile Mârșa și Avrig. Un tânăr în vârstă de 21 de ani s-a înfipt cu microbuzul pe...