Cluj
OPINIE/ Ovidiu Blag: Ţânţare, banii‑s în iarbă!
Pe 7 ianuarie Dan Anca ar fi împlinit 74 de ani. Viața lui s-a curmat însă la doar 58 de ani, lăsând în urmă un gol imens. Se poate spune, fără a greși, că despre Dan Anca s-a vorbit doar de bine și-n timpul vieții, nu doar după ce a plecat în Ceruri, așa cum se întîmplă de obicei.
Asta pentru că n-a făcut nimănui vreun rău, niciodată. El avea altă filosofie de viață, una din care cuvântul „răzbunare” lipsea. A „vorbit” mai mult pe teren, acolo unde a avut o ținută și o atitudine exemplare, și mai puțin în afara gazonului, acolo însă găsind expresii memorabile care au rămas peste ani în memoria celui care l-au prețuit. Una dintre aceasta era cea din titlu: „Țânțare, banii-s în iarbă!”
Scriam la un moment dat despre asta:
Era îndemnul preferat al antrenorului Dan Anca, iar treaba cu ţânţarii era una ce ţinea de dragostea lui pentru tinerii jucători pe care îi îngrijea precum grădinarul florile.
Dan Anca poate concura la postul de cel mai iubit U‑ist din toate timpurile.
De fapt, dacă are vreunul dintre voi curiozitatea să ajungă într‑o zi la mormântul său, sunt sigur că va vedea acolo un buchet de flori proaspete iar pe cruce un fular cu U. Şi asta…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea…
Citește mai mult pe Cluj24
Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul…
Citește mai mult pe Cluj24
Angajații din cinci primării din județul Cluj intră, marți, timp de două ore, într-o grevă de avertisment, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Boolojan în…
Citește mai mult pe Cluj24
Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.
…
Citește mai mult pe Cluj24
