Alba
15 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, sancționate de polițiștii din Alba, în ultimele 48 de ore
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele 48 de ore, au fost verificate 720 de persoane aflate în carantină, 218 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 656 de persoane. Alte 62 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 51 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 93 de terase, restaurante, fastfood-uri și 116 mijloace de transport, din care 23 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 15 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.
„Amintim faptul că purtarea măștii de protecție este, în continuare, obligatoriu în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spațiile comerciale, precum și în spațiile publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transport în comun.
Stimați cetățeni, având în vedere că virusul este în…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
20 decembrie: Ziua Internațională a Solidarității Umane. Se încurajează cooperarea între oameni, comunități și state
Ziua Internațională a Solidarității Umane este marcată în fiecare an pe 20 decembrie. În 2025 se împlinesc 19 ani de la instituirea acestei zile.
Această zi încurajează cooperarea între oameni, comunități și state, pentru a aborda provocările globale, precum sărăcia, inegalitatea și schimbările climatice.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a identificat, la 22 decembrie 2005, prin…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Atenționare Cod Galben de ceață și polei în Alba și alte județe din țară. Localitățile vizate din județ
Meteorologii au emis sâmbătă dimineața o avertizare Cod Galben de ceață și polei valabilă în zona joasă a județului Alba și alte județe din țară.
Se va semnala local ceață, ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m.
Aceasta va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.
Potrivit ANM, până la ora 11:00 este vizată zona joasă a județului Alba,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Amendă de până la 5.000 de lei și oprirea lucrărilor pentru șantierele fără panou de identificare. PROIECT, la Senat
Amendă de până la 5.000 de lei și oprirea lucrărilor pentru șantierele fără panou de identificare. Parlamentarii propun modificare legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în sensul introducerii unor amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru beneficiarii autorizațiilor de construire care nu respectă obligația de a amplasa panoul de identificare la loc vizibil pe șantier.
O propunere…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Radare de weekend în Alba. Locații în care Poliția Rutieră monitorizează circulația, în perioada 20-21 decembrie
Radare de weekend în Alba, 20-21 decembrie. Polițiștii rutieri monitorizează traficul și în acest weekend, în diferite locații din județ.
Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 20 decembrie, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice.
Potrivit IPJ Alba, sistemele e-sigur vor acționa în zonele cu risc rutier din județul…
Citește mai mult pe Alba24.ro

