Alba
20 august: Concursul „Teiuș Bike – Împreună în natură”, ediția I. Detalii despre înscrieri și traseu
Mișcare – natură – sănătate la Teiuș. Primăria orașului Teiuș organizează în data de 20 august, începând cu ora 8:00, evenimentul „Teiuș Bike – Împreună în natură”, ediția I.
La concursul organizat poate participa orice persoană din Teiuș, cu vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani, care se înscrie în cerințele regulamentului de concurs.
Concursul se va desfășura pe grupe de vârstă, pe un traseu ce va cuprinde orașul Teiuș și satele aparținătoare, stabilit de organizatori, unul din principalele obiective ale concursului este de a pune în valoare, sloganul „Mișcarea înseamnă sănătate” și nu în ultimul rând să ne cunoaștem mai bine orașul nostru cu pitoreștile sale împrejurimi.
Înscrierea se face în perioada 19 iulie – 9 august 2021, la sediul Primăriei Teiuș, de luni până vineri, între orele 8:00 – 12:00 sau pe e-mail: primaria_orasului_teius@yahoo.com .
Prin excepție, în funcție de numărul de participanți, organizatorii vor da posibilitatea și la înscrierea concurenților în ziua competiției, cu o oră înaintea începerii startului, la Casa de Cultură a orașului Teiuș, locul începerii acțiunii.
Ordinea înscrierii va reprezenta și ordinea pe liniile de start, primii…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Ar fi intermediat o mită uriașă la RAR
Tribunalul București a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru directorul general al Registrului Auto Român (RAR).
Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului de afaceri Cătălin Daniel Bușe.
Procurorii susțin că, în cursul lunii septembrie,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Legea de combatere a extremismului, adoptată de Parlament în forma inițială, fără obiecțiile cerute la reexaminare
Legea de combatere a extremismului a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților, ca for decizional, fără să cuprindă obiecțiile exprimate de președintele Nicușor Dan, ce a trimis-o la reexaminare. O decizie similară a fost luată, în 8 decembrie, de Senat.
Legea inițiată de deputatul comunității evreiești din România, Silviu Vexler, a fost adoptată în forma inițială, respectiv în cea votată de Senat, în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Casa de Cultură „Avram Iancu” din Câmpeni, inaugurată după un amplu proces de reabilitare și modernizare
Casa de Cultură „Avram Iancu” din orașul Câmpeni a fost inaugurată marți, 16 decembrie, după un amplu proces de reabilitare și modernizare.
„Am avut onoarea de a inaugura marți, 16 decembrie 2025, Casa de Cultură „Avram Iancu”, un simbol al identității, culturii și spiritului românesc din inima Țării Moților. După un amplu proces de reabilitare și modernizare, această clădire revine comunității într-o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Când intră banii pe cardurile educaționale emise recent. Peste 120.000 de noi beneficiari vor primi câte 500 de lei
Când intră banii pe cardurile educaționale emise recent: Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pâslaru a transmis că până la finalul acestei săptămâni, adică vineri 19 decembrie, vor fi încărcate cu câte 500 de lei, cardurile nou emise, pentru care au fost acte adiționale, valabile pentru anul acesta 2025-2026.
În ianuarie vor mai fi emise noi carduri și încărcate, a mai spus ministrul, într-o…
Citește mai mult pe Alba24.ro

