Cluj
236 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan
Pe 28 februarie, se împlinesc 236 de ani de când conducătorii răscoalei țărănești de la 1784-1785, Horea, Cloșca și Crișan, au fost pedepsiți și executați cu cruzime, prin tragerea pe roată, la Alba Iulia, pentru acțiunile lor prin care au încercat să îi scape pe țărani de situația extrem de grea în care trăiau.
Povestea lor, îngrozitoare, dar frumoasă, are încă puterea de a-i cutremura pe cei care, pentru a le cinsti memoria celor care s-au revoltat împotriva constrângerilor nobiliare, își doresc să reconstituie, cel puțin mental, acele momente.

Secolul XVIII a adus emancipare socială în Europa
Pentru a se înțelege fenomenul care a dus la răscoala țăranilor din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan în 1784-1785, aceasta trebuie introdusă în contextul istoric al vremii.

Condițiile de viață ale țăranilor din Transilvania erau greu suportabile, aproape fără echivalent în Europa la vremea respectivă. Aceștia erau nevoiți să slujească pentru nobili 4-5 zile pe săptămână, aveau de plătit dări, zeciulială, erau obligați la cărăușii.
De cealaltă parte, nobilimea avea monopol pe crâșmuit, pescuit, păduri, pășuni, tot ce putea aduce venit….
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Unul dintre exponatele cele mai interesante aflate la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, cel puțin prin vechimea sa, este mandibula unui mamut preistoric, care ar…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Vremea la Cluj, marți, 3 februarie. Temperaturile în orașe și municipii și în comunele limitrofe municipiului Cluj-Napoca
Meteorologii anunță pentru marți, 3 februarie, temperaturi scăzute și cer variabil în județul Cluj, inclusiv la Cluj-Napoca.
Locuitorii sunt sfătuiți să se…
Citește mai mult pe Cluj24
Ziua de marți, 3 februarie, vine cu o energie apăsătoare pentru una dintre cele mai muncitoare zodii din horoscop. Potrivit astrologilor, Capricornul este semnul zodiacal…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Calendarul olimpiadelor școlare organizate la Cluj. Unde și când are loc fiecare competiție pentru elevi
Elevii clujeni pasionați de performanță academică pot participa, la etapa județeană a olimpiadelor școlare, organizate în mai multe unități de învățământ din…
Citește mai mult pe Cluj24
