Alba
26 aprilie: Ziua Internațională de Comemorare a dezastrului de la Cernobîl
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat, la 8 decembrie 2016, o rezoluţie prin care data de 26 aprilie a fost desemnată drept Ziua Internaţională de comemorare a dezastrului de la Cernobîl (fosta URSS, în prezent pe teritoriul Ucrainei).
La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive, cu consecințe devastatoare asupra mediului și organismelor umane.
Adunarea Generală a ONU a recunoscut că, „trei decenii după dezastrul de la Cernobîl, consecinţele serioase pe termen lung ale acestuia persistă încă, precum şi continuarea necesităţilor comunităţilor şi teritoriilor afectate” şi a invitat „toate statele membre, agenţiile relevante ale sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale, precum şi societatea civilă, să respecte această zi”, potrivit Agerpres.
Peste 8 milioane de persoane au fost expuse la radiații
Explozia de la Centrala Nucleară de la Cernobîl din 1986 a împrăştiat un nor radioactiv asupra unor mari părţi ale Uniunii Sovietice, în…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Prețul mediu al unui metru cub de lemn va crește cu peste 60%, în 2026. Proiect, la Ministerul Mediului
Prețul mediu al unui metru cub de lemn va crește cu peste 60%, în 2026. Prețul mediu al unui metru cub de lemn urmează să crească de la 164 lei/mc la 272 lei/mc începând cu 1 ianuarie 2026, potrivit unui proiect de OUG inițiat de Ministerul Mediului.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat pe 15 decembrie în dezbatere un proiect de OUG pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de lemn.
Potrivit notei…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
18 decembrie: Ziua Minorităților Naționale. România este casă pentru 20 de etnii care trăiesc în pace
Ziua Minorităților Naționale din România este marcată anual la 18 decembrie și reprezintă un prilej de recunoaștere a diversității etnice, culturale, lingvistice și religioase care a contribuit la formarea și dezvoltarea societății românești.
Această zi a fost instituită pentru a promova respectul, dialogul intercultural și conviețuirea pașnică dintre populația majoritară și cele 20 de minorități naționale…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Aqua Park la Alba Iulia, în zona șoselei de centură. Comisia a dat aviz negativ, dar consiliul local a votat proiectul
Aqua Park la Alba Iulia, în zona șoselei de centură: un proiect în acest sens a fost pus pe ordinea de zi a Consiliului Local Alba Iulia de miercuri. Proiectul a primit aviz negativ din partea comisiei de specialitate.
Consiliul Local Alba Iulia a votat miercuri un proiect de regenerare urbană și construirea unei baze sportive și de agrement în oraș.
La dezbaterea proiectului a fost prezentată o documentație tehnică de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Polițiștii au discutat cu elevi din Alba despre consumul de substanțe interzise. Profesorii, instruiți privind eventuale cazuri
Polițiștii din Alba au discutat cu peste 500 de elevi despre consumul de substanțe interzise. Profesorii au fost instruiți să identifice comportamentele de risc.
Potrivit IPJ Alba, marți, 16 decembrie, în intervalul orar 07:30 – 12:30, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Serviciului Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Poliției…
Citește mai mult pe Alba24.ro

