Alba
27 iunie – Ziua internațională a pescarului. Superstițiile care aduc noroc sau ghinion la pescuit
Ziua Internaţională a Pescarului este marcată pe 27 iunie, începând din anul 1984. Această zi a fost instituită la Conferinţa Internaţională pentru Reglementare şi Dezvoltare a Pescuitului de la Roma.
Pescarii sunt, de departe, cei mai buni povestitori când vine vorba de aventurile şi capturile lor. De 37 de ani, iubitorii de apă şi peşte îşi sărbătoresc ziua pe 27 iunie.
Pe parcursul acestei zile, numeroase ţări organizează concursuri de pescuit şi diverse seminarii, la care pot participa pescari cu experienţă, dar şi amatori.
Pescuitul reprezintă o îndeletnicire şi o pasiune împărtăşită de foarte multe persoane, printre care se numără tot mai multe femei. Pescarii se reunesc, uniţi de această pasiune, indiferent de mediul din care provin, de profesia sau cariera lor.
Peste 245.000 de pescari din România îşi împărtăşesc poveştile şi locurile de pescuit pe un grup public de pe Facebook, iar alți 111.000 sunt înscriși într-un grup al pescarilor de Crap.
Există aproximativ 20 de milioane de pescari în întreaga lume, iar 200 de milioane de oameni depind de pescuit pentru a supravieţui.
Sunt renumite poveştile pescarilor, fie a celor care pescuiesc cu lanseta, fie a celor care pescuiesc cu…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Asigurare RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice. De astăzi pot fi aplicate amenzi. Care sunt noile reguli
Asigurare RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice. Noua lege RCA ce a intrat în vigoare în urmă cu o lună se aplică, începând din 13 decembrie, în ceea ce privește sancțiunile. Polițiștii pot da amenzi pentru lipsa asigurării obligatorii pentru astfel de vehicule.
Amenzile prevăzute de noua lege sunt între 1000 și 2000 de lei. Lipsa RCA poate duce și la reținerea certificatului de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Două cutremure au fost înregistrate sâmbătă, până la orele amiezii, în România. Unul dintre acestea a fost semnalat într-o zonă atipică, în apropiere de Sibiu și Alba Iulia.
Potrivit INFP, în jurul orei 9.41 a fost înregistrat un cutremur de magnitudine mică, 2,4 și la adâncime de doar 5 km, în zona Transilvania – Sibiu.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 25 km V de Sibiu, 37 km SE de Alba…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Ați văzut-o? O fată de 14 ani din Blaj a plecat de acasă și nu a revenit. Familia și Poliția o caută
Polițiștii din Alba caută o minoră care a dispărut din municipiul Blaj. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
Sâmbătă dimineața, 13 decembrie, polițiștii din municipiul Blaj au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 36 de ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, fiica ei
Gesica Viorela…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Geminidele 2025: ploaie de stele pe cerul României, cu 40-50 de meteori pe oră. Când poate fi observat fenomenul
Geminidele, ploaia de stele a anului, vor ilumina cerul României. Cea mai spectaculoasă noapte va fi din 13 spre 14 decembrie, când fenomenul își va atinge apogeul, iar în condiții ideale, se vor putea observa zeci de meteori pe cer.
Geminidele se pot vedea oricând între 4-17 decembrie, dar cei mai mulți meteori se vor vedea în noaptea apropiată de maxim.
În 2025, maximul curentului cade pe 14 decembrie, în timpul zilei,…
Citește mai mult pe Alba24.ro



