Connect with us

Alba

38 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului, depistați de polițiștii din Alba, în ultimele 7 zile

Published

on



În șapte zile, polițiștii din Alba au depistat 38 de conducători auto aflați sub influența alcoolului. Poliția atrage atenția asupra riscului reprezentat de conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, în perioada 16 – 22 iunie 2021, polițiștii rutieri au acționat pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoacticve.

Pe durata celor 7 zile, polițiștii rutieri, sprijiniți de cei de ordine publică, au identificat 38 de conducători auto care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

În 13 situații, valoarea indicată de aparatul etilotest a fost mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar față de conducătorii auto a fost întocmit dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul operațiunii ”Alcohol &Drugs” a ROADPOL (Organizația Polițiilor Europene din Europa).

Reprezentanții IPJ Alba reamintesc:

  • Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor. Pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru conducătorul auto, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic și…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Săla polivalentă din Blaj, inclusă de revista de arhitectură Igloo între proiectele excepționale, sursă de inspirație în 2025

Published

on

Proiectul Sălii polivalente din Blaj a fost selectat de către revista de arhitectură Igloo între proiectele excepționale de arhitectură și design, care reprezintă o sursă de inspirație în 2025. 

Sala polivalentă din Blaj a prins contur sub semnătura Biroului Individual de Arhitectură Vlad Sebastian Rusu. Noua clădire oferă orașului multiple funcțiuni și a transformat complet dinamica urbană.

Cele cinci…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

ANUNȚ LICITAȚIE PUBLICĂ SPAP SEBEȘ

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.






Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Omul de cultură și cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia, Ioan Străjan, s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani

Published

on

Omul de cultură, Ioan Străjan, s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Acesta a primit în urmă cu trei ani titlul de ”Cetățean de onoare” al municipiului Alba Iulia. 

În 2021 a primit Titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia” pentru contribuția remarcabilă adusă prestigiului Municipiului Alba Iulia Ioan străjan a fost un om de cultură, arhivist și cercetător al documentelor…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Românii din Diaspora nu vor mai putea vota după închiderea urnelor în România. Cine a avut ideea și cum a fost motivată

Published

on

Românii din Diaspora nu vor mai putea vota după închiderea urnelor în România. Votul în străinătate se va desfășura pe o perioadă de trei zile.  Secţiile de vot se vor închide în 4 mai, la ora 21,00, ora României, nu la cea locală, cum era până acum.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a spus că măsura a fost adoptată la propunerea Autorităţii Electorale Permanente pentru a împiedica…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading