Alba
45 de ani de la CUTREMURUL din 4 martie 1977. Dezastru pentru România: 1570 de morți, 11.300 răniți, 32.000 de locuințe prăbușite
În urmă cu 45 de ani, la data de 4 martie 1977, la ora 21.22, România a fost afectată de un cutremur devastator, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, soldat cu mii de victime şi însemnate pagube materiale.
Au decedat atunci 1.570 de oameni, iar alte peste 11.000 de persoane au fost accidentate. De asemenea, numeroase obiective industriale au fost afectate sever.
S-au înregistrat incendii provocate de explozii de gaze și alte surse de foc deschis. Au fost distruse 35.000 de locuinţe în doar 55 de secunde, iar peste 700 de întreprinderi au fost afectate.
În 4 martie 1977, la ora 21.22, seismul, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, lovea România
Violența lui s-a înregistrat atât pe verticală, cât și pe orizontală, în direcția nord-sud și est-vest. Epicentrul a fost în zona Vrancea, la o adâncime de circa 110 km, planul în care s-a produs prăbușirea straturilor fiind de aproximativ 60°.
Toate stațiile seismice de pe glob, aflate pe recepție, au reperat cutremurul, prima care a prins, procesat și analizat informațiile primite în urma cutremurului fiind cea de la Golden – Colorado (Statele Unite).
Energia distructivă eliberată de seism a fost egală cu cea emisa de 10…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”
Alba
AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.
Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…
Citește mai mult pe Alba24.ro





