Alba
5 octombrie – Ziua Profesorului: zi liberă pentru elevi și profesori. Se sărbătorește Ziua Mondială a Educației
Marți, 5 octombrie, va fi zi liberă pentru elevi și profesori. Se sărbătorește Ziua Mondială a Educaţiei marcată în fiecare an, începând cu 1994.
Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă.
Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”.
Ziua Profesorului, marcată diferit de Ziua Învățătorului
Ziua Profesorului și Ziua Mondială a Educaţiei este sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie. În 2021, de Ziua Educației, se marchează 55 de ani de la adoptarea Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice (1966).
La noi în țară, Ziua Educației (și Ziua Profesorului) este marcată diferit de Ziua Învățătorului (5 iunie) începând cu anul 2013, potrivit unei decizii luate de Ministrul Educației Naționale.
Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Primăria Aiud: Concurs pentru ocuparea unui post de inspector, în cadrul Direcției Arhitect – Șef. Condiții de participare
Primăria municipiului Aiud organizează concurs pentru ocuparea unui post de inspector, grad profesional principal, în cadrul Direcției Arhitect – Șef, Compartiment GIS, Cadastru din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Aiud.
În conformitate cu prevederile art. VII alin. (3) lit. a) din OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Programul Loteriei Vizelor din SUA, suspendat la ordinul Departamentului pentru Securitate Internă
Secretarul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, Kristi Noem, a declarat că a dat instrucțiuni Serviciului de Cetățenie și Imigrare al SUA (USCIS) să suspende programul DV1, cunoscut și sub numele de Loteria Vizelor, transmite Reuters.
Acesta a declarat că programul a fost utilizat acum opt ani de bărbatul decedat acuzat de uciderea a doi studenți de la Universitatea Brown și a unui profesor de la MIT. „Acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Proiect privind digitalizarea serviciilor ANSVSA către cetățeni, medici veterinari sau societăți comerciale, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat, joi, realizarea proiectului de dezvoltare a sistemului informatic digitalizat în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor (SIDISVA).
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin hotărârea adoptată în acest sens se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru proiectul de investiții „Dezvoltarea unui sistem informatic digitalizat în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Creștere cu 10% înregistrată în domeniul construcțiilor, în primele 10 luni ale anului. Majoritatea au fost lucrări de reparații
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 10% în primele 10 luni ale anului 2025, comparativ cu perioada similară de anul trecut. Cea mai mare creștere a fost la lucrări de reparații capitale. Datele au fost prezentate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit INS, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 10,0% Creşterea a fost înregistrată la lucrările de reparaţii…
Citește mai mult pe Alba24.ro

