Connect with us

Cluj

71% dintre elevii români se plâng de VIOLENȚA din școli. „Dă cu love, nu cu hate”, campanie în Cluj a Fundației World Vision

Published

on



Un studiu recent al Fundației World Vision România arată că 71% dintre elevi au fost martori sau victime ale violenței fie în drumul spre școală, fie în timpul pauzelor sau chiar în timpul orelor. Datele sunt întărite de cel mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății, care plasează România pe locul 3 în Europa în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul de bullying.

Acest fenomen se manifestă prin comportamente agresive verbale sau fizice asupra copiilor, cu intenția de a-i supăra, a-i intimida sau de a le provoca teamă. De cele mai multe ori agresorii sunt alți copii, de aceeași vârstă sau mai mari, iar cauzele sunt multiple. Printre ele se numără chiar abuzurile din familie sau actele de violență la care aceștia sunt martori sau victime.

Climatul școlar este foarte important în dezvoltarea copiilor, care trebuie să se simtă în siguranță atât acasă, cât și la școală, pentru a putea crește sănătos.

Bullying, act de violență fizică, psihică sau verbală

„Pentru mine bullying-ul reprezintă un act de violență fizică, psihică sau verbală. Pentru cei mai mulți adolescenți școala este un mediu pentru descărcarea de frustrări. Asemenea probleme apar…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Spectacol și reveniri spectaculoase la Transylvania Open 2026. Yue Yuan merge mai departe, româncele eliminate la dublu

Published

on






Zi plină de emoții și răsturnări de situație pe terenurile de la BTarena, unde Transylvania Open 2026 a oferit publicului meciuri intense atât pe tabloul de simplu,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom

Published

on






O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Prioritățile deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan: Susținerea producției românești, accelerarea lucrărilor la Autostrada A3

Published

on






Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, va susține în sesiune parlamentară care începe luni, inițiative legislative și măsuri publice care să contribuie atât la…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Dorin Cioabă profită și promite că se implică în găsirea copilului dispărut în Gherla. Romii din Cluj nu îl recunosc ca ”rege”

Published

on






Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, care locuiește la Sibiu, profită de tragedia de la Gherla, unde un copil a căzut în râul Someș și este de negăsit…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading