Connect with us

Alba

8-9 aprilie: „Sebeș, un oraș curat”. Campania de ecologizare, inițiată de primarul Dorin Nistor, continuă și în acest an

Publicat



Acțiunea de ecologizare și de voluntariat „SEBEŞ, UN ORAŞ CURAT! Împreună reuşim!” se va desfășura vineri și sâmbătă, 8 și 9 aprilie 2022, având ca scop principal conştientizarea populaţiei, în special a tinerilor, cu privire la respectarea mediului înconjurător și o mai bună cunoaștere a regulamentului de curăţenie al oraşului.

Cel mai important aspect al parteneriatului pe care Primăria Municipiului Sebeş l-a dezvoltat în acest an cu toate instituțiile de învățământ locale, îl reprezintă numărul record de elevi și tineri care și-au anunțat participarea: 1.466 de elevi și 88 de cadre didactice. Sunt implicate, de asemenea, toate serviciile şi instituţiile subordonate Primarului Municipiului Sebeș: primăria, Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului, Poliția Locală, Direcția de Asistenţă Socială, SVSU, Centrul Cultural „Lucian Blaga”, Căminul pentru Persoane Vârstnice, cărora li se vor alătura vechiul și noul operator de salubritate. Vor fi derulate acţiuni în mai multe zone ale orașului, fiind vizate parcurile și spațiile verzi, cartierele de blocuri, precum și zonele periferice.

Toți micii ecologiști care vor participa la campania de curățenie sunt așteptați vineri, 8…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

FOTO: Performanță pentru elevii din Alba la olimpiadele naționale de Engleză, Franceză și Germană 2024. PREMIILE obținute

Publicat

Performanță pentru elevii din Alba la olimpiadele naționale de Engleză, Franceză și Germană 2024. Aceștia au obținut rezultate deosebite la competiția națională.

Elevii s-au întors acasă cu șapte premii și mențiuni.

Rezultate elevi din Alba – Olimpiada de Limba Engleză 2024 – etapa națională

  • Mențiune: Diana Elena Todoran, clasa a XII-a, Liceul Teoretic ”Sfântul Iosif” Alba Iulia, prof. coordonator Vera Pașca
  • Mențiune: Timar Augusta Maria, clasa a IX-a, Liceul Teoretic ”Petru Maior” Ocna Mureș, prof coord. Daciana Maxim

Etapa…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Recomandări de la nutriționiști, de Paște 2024: cum ar trebui să mâncăm, ca să prevenim problemele de sănătate, de sărbători

Publicat

Recomandări de la nutriționiști de Paște 2024: cum ar trebui să mâncăm, ca să prevenim problemele de sănătate, de sărbători. 

Perioada sărbătorilor pascale face bine psihicului. Dar, pentru a ne bucura pe deplin de ea, trebuie să avem grijă să nu exagerăm cu mâncarea, spune nutriţionistul Adina Rusu.

Un meniu savuros, care împleteşte aromele tradiţionale, nu trebuie, obligatoriu, să ne pună la grea încercare stomacul şi intestinul.

URĂRI DE PAŞTE 2024 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de…
Citește mai mult pe
Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

O biserică dintr-un sat din Alba a fost distrusă într-un incendiu, în noaptea de Înviere. Poliția a deschis dosar penal

Publicat

O biserică dintr-un sat din Alba a fost distrusă în totalitate, într-un incendiu petrecut în noaptea de Înviere. Poliția a deschis dosar penal pentru a stabili cum s-a produs incendiul.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost sesizat, prin 112, duminică dimineață, cu privire la faptul că biserica din lemn din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde, a ars, în cursul nopții trecute.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului a rezultat că biserica a ars, în totalitate, a transmis IPJ Alba.

Nu au fost înregistrate…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Ziua mondială a râsului. Beneficiile bunei dispoziții pentru organismul uman

Publicat

Ziua mondială a râsului este celebrată, anual, în prima duminică a lunii mai. În 2024, această zi este marcată la 5 mai.

Ziua mondială a râsului se desfăşoară sub deviza „Nu râdem pentru că suntem fericiţi, ci suntem fericiţi pentru că râdem”. Este iniţiativa medicului indian Madan Kataria, fondatorul mişcării ”Laughter Yoga” („Hasyayoga”), adică terapia prin râs. Kataria este şi autorul cărţii „Râzi fără motiv” (”Laugh For No Reason”, 2002).

Primul club de terapie prin râs a fost înfiinţat de Madan Kataria în anul 1995,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe