Eveniment
Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, reabilitat şi dotat cu ajutorul fondurilor nerambursabile
Clădirea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva va fi reabilitată şi dotată cu echipamente şi aparatură medicală, în cadrul unui proiect în valoare de 15,4 milioane de lei câştigat de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
În cadrul acestui proiect vor fi executate lucrări de reabilitare – tâmplărie, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, instalaţii de încălzire, lucrări de extindere a activităţii policlinicii şi vor fi achizişionate echipamente şi aparatură medicală.
Proiectul se alătură altor investiţii derulate de CJ Hunedoara la spitalul judeţean, cum ar fi cele de reparaţii capitale, extinderea blocului operator sau a unităţii de primiri urgenţe.
„Felicit echipa Consiliului Judeţean Hunedoara care se ocupă de atragerea fondurilor nerambursabile, pentru că şi-a demonstrat încă o dată profesionalismul. Mă bucur că reuşim să obţinem fonduri pentru investiţiile în sănătate, acest domeniu fiind pentru noi o prioritate.
Astfel, pe lângă proiectul de reparaţii capitale care se apropie de final, extinderea UPU, noua secţie de Radiologie, clădirea care va deservi secţia Spitalizare de zi, extinderea de la Blocul Operator, iată că atragem o sumă importantă, peste 15,4 milioane de lei, pentru reabilitarea clădirii şi achiziţia de echipamente şi aparatură medicală”, a declarat vineri preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
El a dat asigurări că administraţia judeţeană va continua să aibă în atenţie şi să investească în îmbunătăţirea serviciilor medicale la unităţile sanitare aflate în administrarea CJ Hunedoara.
Anual, la policlinica SJU Deva se prezintă peste 100 de mii de pacienţi care solicită consultaţii în 28 de specialităţi medicale. Agerpres
sursa foto: Facebook / Consiliul Judetean Hunedoara
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu…
Citește mai mult pe Cluj24
