Connect with us

Eveniment

Prelevare de organe realizată cu succes la Spitalul Județean de Urgență Deva

Published

on



Ficatul, rinichii şi corneea unui pacient de 54 de ani au fost prelevate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva în cadrul unei intervenţii la care au participat mai multe echipe de medici de la Institutul Clinic Fundeni, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi de la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, a informat joi conducerea unităţii medicale.

Prelevarea de organe, prima de acest fel în anul 2022 la SJU Deva, a avut loc pe 21 februarie, după ce familia pacientului a acceptat ca organele bărbatului să fie donate altor persoane aflate în suferinţă.

„Din dragoste pentru aproapele nostru… Aşa a gândit familia pacientului de 54 de ani care a decis ca din suferinţa pierderii celui drag să facă un gest altruist şi să dăruiască viaţă şi speranţă altor oameni aflaţi în suferinţă, prin acceptarea donării de organe. (…) Mulţumiri şi condoleanţe familiei îndoliate, Dumnezeu să le dăruiască sănătate şi mângâiere pentru pierderea suferită”, a notat joi conducerea SJU Deva pe pagina de Facebook a instituţiei medicale.

SJU Deva este acreditat pentru activitatea de prelevare organe şi ţesuturi de către Ministerul Sănătăţii – Agenţia Naţională de Transplant, din anul 2013. De atunci, la acest spital au fost efectuate mai multe operaţii de prelevare de organe.

SJU Deva este administrat de Consiliul Judeţean Hunedoara. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Acțiune a polițiștilor, la Galda de Jos și Vințu de Jos: Amenzi de peste 15.000 de lei și sute de vehicule și persoane verificate

Published

on

În noaptea de 14/15 februarie 2026, în intervalul orar 22.00 – 02.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat o acțiune, pe raza municipiului și a localităților Galda de Jos și Vințu de Jos, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din localitate.

Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Bărbat din Șpring, REȚINUT de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism, băut și fără permis

Published

on

Un bărbat de 37 de ani din Șpring a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Șpring,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Carte sau film? „Montalbano sono!” – Camilleri vs Zingaretti. Scriitorul sau actorul intrat perfect în pielea personajului?

Published

on






Cluj 24 vă propune în weekend să luați o mică pauză de la scroll și să vă opriți cu șoarecul peste o rubrică în care veți da de o părere extrem de subiectivă,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Care este data limită și ce trebuie să știe angajații

Published

on

Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 mai pot beneficia în continuare de respectivele zile libere.

Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații au dreptul la concediu de odihnă anual…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading