Alba
A condus un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbat din comuna Ighiu, cu dosar penal
Un bărbat de 53 de ani din comuna Ighiu s-a ales cu dosar penal luni după ce a fost depistat de polițiștii din Alba Iulia în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, la data de 8 februarie 2021, în jurul orei 16:50, polițiștii rutieri din Alba Iuia l-au depistat pe un bărbat de 53 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea Moților din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,8 g/l este considerată infracţiune.
Pentru această faptă, potrivit Codului Penal, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar pe timpul cercetării permisul de conducere este reţinut fără drept de…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
De ce unele persoane se trezesc cu câteva minute înainte de a suna alarma. Explicațiile cercetătorilor
Unele persoane obișnuiesc să se trezească cu câteva minute înainte de a suna alarma, fără a fi un factor extern care să le influențeze. Corpul știe cumva că este ora la care persoana trebuie să se trezească. Cercetătorii au oferit explicații.
Aceștia susțin că este datorită ceasului biologic, un sistem de sincronizare internă foarte precis, care reglează momentul în care adormi și te trezești.
Potrivit Science…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Imagini inedite cu un ”spa” al urșilor în mijlocul unei păduri din Parcul Natural Apuseni au fost surprinse recent de o cameră de monitorizare a faunei. Aceasta a fost amplasată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului natural.
În imagini se văd doi urși care se scaldă într-o acumulare de apă în mijlocul pădurii.
Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pensii 2025-2026: ce se întâmplă cu veniturile pensionarilor din România. Comparație cu alte țări europene
Pensii 2025-2026: Măsurile de austeritate impuse de Guvernul român îngheață pensiile, care nu mai sunt indexate. Veniturile pensionarilor nu vor crește nici în 2026.
Pensiile românilor sunt înghețate anul acesta, după ce anterior indexarea de la 1 ianuarie 2025 nu s-a mai acordat.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că intenția Guvernului este ca pensiile să rămână neschimbate anul viitor și pregătește oficial o nouă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Balul Bobocilor 2025 la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cine sunt câștigătorii premiilor
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și-a desemnat câștigătorii în cadrul Balului Bobocilor 2025. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 13 decembrie, la Centrul Multicultural “Gheorghe Șincai” din Alba Iulia.
Au fost câștigate următoarele premii:
Premiul Icon Y2K UAB 2025: Bianca Gabriela Apostu

Premiul Pop Star Y2K UAB: Nicola-Ariana Vlăiconi
![]()
În urma sondajului de pe site-ul Alba24.ro,
Miss…
Citește mai mult pe Alba24.ro



