„În următoarea săptămâna vom aştepta modificarea rezumatului caracteristicilor produsului, publicarea acestuia pe site-ul Agenţiei Europene a Medicamentului, traducerea în limba română, lucru care se va întâmplă pe 27, 28 iulie, şi ulterior vom stabili următoarea procedura care să ne permită vaccinarea minorilor şi cu vaccinul de la compania Moderna… Am putea fi în măsură că la sfârşitul săptămânii viitoare să avem toate condiţiile necesare pentru a putea permite vaccinarea celor sub 18 ani cu vaccinul de la compania Moderna”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.
În momentul de faţă, în România, au fost vaccinaţi 2,2% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, iar în ceea ce priveşte…