Alba
A șaptea tranșă de vaccinuri Pfizer BioNTech ajunge LUNI în România. Cum vor fi distribuite dozele de vaccin în țară
A șaptea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește luni în țară, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Este vorba despre 163.800 doze. Transporturile vor ajunge, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Potrivit CNCAV, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 163.800 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:
– Centrul Național de Distribuție București: 81.900 doze
– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 14.040 doze (dozele vor fi distribuite din totalul dozelor de vaccin alocate Centrului Național de Distribuție București. Transportul va fi executat cu o autospecială a MApN, însoțită de autospeciale ale jandarmeriei și poliției, cu respectarea lanțului de frig)
– Centrul Regional de Distribuție…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice. Șofer din Alba, reținut de polițiști: a lovit un gard și mirosea a alcool
Ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice și ai fost prins băut: Reprezentanții IPJ Alba au transmis că polițiștii Postului de Poliție Bistra au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Bistra, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Din cercetările efectuate de polițiști,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
ANM: Două zile de ninsoare cu depunere de zăpadă, vânt și răcire a vremii. Temperatura va coborî până la minus 15 grade Celsius
ANM anunță două zile de ninsoare și răcire a vremii, într-o informare meteo emisă duminică. Potrivit acesteia, se vor înregistra precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și răcire a vremii în intervalul 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00.
Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică și în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Laura Arăboaei, una dintre cele mai iubite profesoare din Alba, s-a stins din viață. A fost un exemplu pentru generații de elevi
Laura Arăboaei, una dintre cele mai iubite profesoare de geografie din Alba, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de soțul ei, Marcel Arăboaei, și el profesor.
”Cu profundă tristețe în suflet, vă anunț că soția mea, profesoara Laura Arăboaei, după o lungă și apăsătoare suferință, a trecut în neființă.
A fost o soție, mamă, bunică și prietenă deosebită, devotată, demnă și iubitoare, pe care o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un accident s-a produs duminică dimineața în Alba Iulia, între un autoturism marca Duster și un VW.
Accidentul s-a produs pe Tudor Vladimirescu, în intersecția din zona Liceului Tehnologic ”Dorin Pavel”.

La fața locului s-au deplasat polițiștii și pompierii.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, o persoană a fost transportată la spital cu o suspiciune de traumatism la picior.

Informația a fost confirmată…
Citește mai mult pe Alba24.ro
