Cluj
A zecea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește luni în țară
Cea de a zecea tranşă de vaccin de la Pfizer/BioNTech, care constă în 201.240 doze de vaccin, va sosi luni în România, pe cale aeriană.
Potrivit unui comunicat de presă al Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV), dozele vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
“Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, afirmă CNCAV.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite, după cum urmează:
* Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 59.670 doze;
* Centrul Regional de Depozitare Braşov: 23.400 doze;
* Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
* Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 23.400 doze;
* Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;
* Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 23.400 doze;
* Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 23.400 doze.
Conform aceleiaşi surse, în centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
“Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 1 martie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei”, afirmă CNCAV.
Până la acest moment, în ţara noastră s-au recepţionat 1.308.509 de doze de la Pfizer/BioNTech şi au fost administrate 1.220.088 de doze persoanelor înscrise la vaccinare. AGERPRES
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Șomerii înregistrați în evidența Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj, vor putea urma în acest an, gratuit, mai multe cursuri de calificare,…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Doctorandă UBB, pe podium internațional. Cercetare despre inovarea globală, premiată la GEOINNO 2026 în Budapesta
Andreea Țoiu, doctorandă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (Facultatea de Geografie), a urcat pe podiumul competiției internaționale „The Varga Attila…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Drone cu Inteligență Artificială pentru găsirea copilului de 4 ani dispărut în Someș la Gherla. Ce spune Salvamont
La aproape două săptămâni de la dispariția copilului de 4 ani căzut în râul Someșul Mic, în zona municipiului Gherla, operațiunile de căutare continuă zilnic….
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Remus Lăpușan, PSD Cluj: Majorările de taxe și tăierea investițiilor nu pot reprezenta soluții reale pentru relansarea economiei
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, a susținut în plenul Camerei Deputaților o declarație politică prin care a atras atenția asupra momentului tensionat traversat…
Citește mai mult pe Cluj24
