Actualitate
Accident cu trei autoturisme implicate, pe un drum din Bistrița-Năsăud. O persoană, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc, sâmbătă dimineață pe DN 17D, în județul Bistrița-Năsăud. O persoană a fost transportată la spital, după impactul dintre trei autoturisme.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, sâmbătă dimineață, pe Drumul Național 17D, în orașul Năsăud, în apropierea unei stații peco, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule.
Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Năsăud a intrat în coliziune cu un autoturism care era condus de un alt bărbat de 36 de ani, din Năsăud.
În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un autoturism care staționa în afara părții carosabile și la volanul căruia se afla un bărbat de 43 de ani, din Sângeorz-Băi.
Conform sursei citate, accidentul s-a soldat cu rănirea unei pasagere care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Năsăud.
Citește Romania24.ro pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.


