Eveniment
Accident cu trei autoturisme, în județul Harghita. Din impact una dintre mașini s-a răsturnat. Ce au descoperit polițiștii
Un accident rutier a avut loc, luni dimineață pe DE 578, în județul Harghita. În eveniment au fost implicate trei autoturisme, iar unul dintre șoferi a părăsit locul accidentului, acesta nu deține permis de conducere.
Potrivit IPJ Harghita, la data de 2 mai 2022, în jurul orei 7:15, polițiștii harghiteni au fost sesizați, prin intermediul numărului unic 112, cu privire la faptul că, pe DE 578, între localitățile Racu și Mădăraș, a avut loc un eveniment rutier.
Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Mădăraș, ar fi intrat în coliziune cu remorca unui autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani.
În urma coliziunii, autoturismul cu remorcă a ricoșat într-un alt autoturism condus de o tânără, de 19 ani, din localitatea Sândominic, după care răsturnat, în afara părții carosabile.
Conducătorul auto, de 43 de ani, a părăsit locul accidentului, fiind depistat, în scurt timp, în localitatea Racu.
Din primele cercetări s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere valabil, refuzând și testarea cu aparatul alcooltest.
Toți cei trei șoferi implicați în accident au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ceilalți doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Locuri de muncă vacante la stat în județul Alba: Ce instituții angajează. Condiții și cerințe. Lista job-urilor disponibile
Locuri de muncă vacante la stat. În județul Alba mai multe instituții fac angajări în această perioadă. Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții.
Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe. Alba24.ro va prezintă mai jos locurile de muncă vacante în județ, în instituții publice.
Spitalul orășenesc Câmpeni
Inspector Resurse…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Întâmpinarea Domnului – Sărbătoare ortodoxă importantă în 2 februarie. Biserica Ortodoxă sărbătorește Întâmpinarea Domnului, eveniment ce marchează momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif, conform Legii mozaice. Popular, ziua de 2 februarie poartă denumirea „ziua Ursului” sau „Stretenia”. În această zi iarna se întâlneşte cu primăvara.
Acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Dan Petrescu (CFR Cluj), înaintea meciului cu FCSB: Nu am nimic împotriva TINERILOR, nu sunt un antrenor care se APĂRĂ
Cluj
Ministrul Educației, clujeanul Daniel David: Numărul de ore la unele MATERII va fi stabilit de școală, nu de minister
Clujeanul Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline…
Citește mai mult pe Cluj24