Alba
ACCIDENT GRAV pe DN1 Sebeș – Sibiu, lângă Cristian. Impact între un TIR și un autoturism. Trafic blocat
Un accident rutier grav s-a petrecut joi seara pe DN1 Sebeș-Sibiu, lângă Cristian. Un bărbat este în stop cardio-respiratoriu, fiind aplicate manevre de resuscitare.
Potrivit IPJ Sibiu, politiștii rutieri care au ajuns la fata locului au constatat că în accident au fost implicate un autoturism și un ansamblu TIR.
Potrivit ISU Sibiu, șoferul autoturismului a fost rănit grav. Se afla în stop cardio-respirator și se efectuau manevre de resuscitare.
Au mai fost rănite două persoane – o femeie și șoferul TIR-ului.
TIR-ul transporta cartofi.
La fața locului intervin echipaje de poliție, de descacerare și SMURD.
UPDATE: Potrivit IPJ Sibiu, autoturismul se deplasa pe sensul Sibiu spre Cristian și era condus de un sibian, în vârstă de 35 de ani.
Potrivit unor surse, în mașină se afla și soția sa, în vârstă de 30 de ani.
Ansamblul TIR era condus de un timișorean în vârstă de 43 de ani.
Coliziunea între cele două autovehicule s-a produs în momentul în care acesta ar fi ieșit din curtea unei societăți comerciale în drumul național.
Conducătorul ansamblului TIR a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Traficul rutier este…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
10 cărți de neratat în 2025: Care sunt cele mai așteptate debuturi literare și ce nume mari revin pe piață
10 cărți de neratat în 2025: Care sunt cele mai așteptate debuturi literare și ce nume mari revin pe piață
Anul 2025 se anunță unul bogat în lansări literare de excepție, cu povești care să captiveze orice cititor.
BBC a publicat recent o listă cu 40 de cărți remarcabile, împărțite în cinci categorii: debuturi așteptate, reveniri spectaculoase ale unor autori consacrați, titluri extrem de anticipate, repere…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cum s-a produs accidentul mortal de pe DN 1, în urma căruia un tânăr de 18 ani din comuna Fărău și-a pierdut viața
Un tânăr de 18 ani din satul Heria, comuna Fărău, a decedat sâmbătă seara după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat în afara șoselei, în apropiere de Mirăslău. Șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. În urma accidentului, alți doi tineri, pasageri în mașină, au fost răniți și au ajuns la spital.
Potrivit IPJ Alba, în seara zilei de 18 ianuarie 2025, polițiștii rutieri din Aiud au…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Câștigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei. Potrivit Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), câștigul real va crește cu 1,6%.
Comisia Națională de Prognoză, instituția care emite prognozele pe baza cărora Guvernul își bugetează veniturile și cheltuielile, prognozează că în 2026, câștigul salarial mediu net lunar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Colegiul Medicilor: Agresiunea verbală și fizică asupra personalului medical trebuie combătută ferm și eficient
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a subliniat recent necesitatea promovării unui climat de respec și colaborare între pacienți și medici. Potrivit acesteia, agresiunea verbală și fizică asupra personalului medical este „inacceptabilă” și trebuie să fie combătută ferm și eficient.
În opinia sa, stabilirea unui climat de respect reciproc și colaborare între pacienți și echipa…
Citește mai mult pe Alba24.ro