Eveniment
UPDATE FOTO: Accident grav pe o șosea din Mureș: Trei victime, dintre care una în stare critică
Un grav accident rutier a avut loc, miercuri dimineață în județul Mureș. Trei persoane au fost rănite, una fiind în stare critică.
Potrivit ISU Mureș, pompierii Stației Miercurea Nirajului au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs între două autoturisme, pe strada Principală din localitatea Tâmpa.
La fața locului s-a constat faptul că în urma impactului au rezultat 3 victime, două de cod galben medical care au suferit leziuni minore și o victimă aflată în stare gravă, pentru care au fost necesare manevrele de descarcerare, cod roșu medical, aceasta fiind preluată de urgență de echipajul SMURD.

Victimele de cod galben medical au fost preluate de echipajele medicale prezente la fața locului, forțele fiind suplimentate cu o ambulanță SMURD C1 – Terapie Intensivă Mobilă, iar victima aflată în stare gravă, poli-traumatizată, de cod roșu medical va fi preluată și transportată de urgență la UPU Târgu Mureș de către elicopterul SMURD.
Se asigură măsurile specifice prevenirii incendiilor.
Stire in actualizare
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani
Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic.
Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.
Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive
Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.
Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Horoscop 1-7 februarie 2026: Care sunt cele mai avantajate zodii în materie de bani. Ce nativi trebuie să aiba grijă în dragoste
Horoscop 1-7 februarie 2026: Cele mai avantajate în perioada 1 februarie 2026-7 februarie 2026, par a fi Leul, Capricornul și Fecioara, pentru că au un mix bun de vizibilitate, eficiență și control.
În dragoste, ar fi bine să aibă mai multă grijă Scorpionul și Peștii, fiindcă pot apărea emoții intense, gelozie sau idealizare, iar Berbecul să fie atent la ton în discuțiile directe. Balanța și Gemenii ar câștiga…
Citește mai mult pe Alba24.ro
