Connect with us

Brasov

UPDATE FOTO: Accident grav pe o stradă din Brașov: Un autoturism a intrat într-un copac. O persoană a murit

Publicat


Grav accident rutier produs, duminică seară, pe o stradă din Brașov. Un autoturism scăpat de sub control a intrat într-un copac. Au fost anunțate două victime, dintre care una ar fi inconștientă. În ciuda eforturilor depuse de echipajele de salvare ajunse la fața locului, o persoană aflată în autoturism a decedat.

Potrivit ISU Brașov, accidentul a avut loc în municipiul Brașov, pe strada Aurel Vlaicu. 

Din primele informații, un autoturism scăpat de sub comtrol ar fi intrat într-un copac.

Din accident a rezultat o victimă, neîncarcerată care, din păcate, in ciuda eforturilor făcute de echipajul medical, a fost declarată decedată.

La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj din cadrul SAJ Bv.

UPDATE: IPJ Brașov

Precizările IPJ Brașov: Duminică după-amiază a avut loc un accident de circulație pe strada Aurel Vlaicu, din municipiul Brașov.

La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere Brașov care efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc.

În accident a fost implicat un singur autoturism care a ieșit în afara părții carosabile și a lovit frontal un pom ornamental.

Traficul rutier este restricționat pe o bandă, urmând a fi reluat după finalizarea cercetărilor de la fața locului.

Poliția Rutieră recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor.


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Brasov

Polițiștii din județul Brașov au aplicat aproape 500 de amenzi în domeniul silvic în 2022, cu o valoare totală de aproximativ 700.000 de lei

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Într-un comunicat emis vineri de către IPJ Brașov, se menționează că polițiștii au aplicat aproape 500 de amenzi în domeniul silvic în anul 2022, cu o valoare totală de aproximativ 700.000 de lei.

Potrivit sursei citate, majoritatea dosarelor penale înregistrate în cazurile de sustragere de material lemnos o reprezintă infracţiunile săvârşite pentru satisfacerea de „nevoi subzistente”.

Conform IPJ Braşov, anul trecut, pe acest domeniu de activitate, au fost desfăşurate de către poliţiştii braşoveni aproximativ 1.200 acţiuni, fiind verificate 1.432 mijloace de transport şi 105 societăţi comerciale.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 471 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 700.000 lei şi a fost dispusă confiscarea a peste 2.000 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 540.000 de lei.

Polițiștii din județul Brașov au aplicat aproape 500 de amenzi în domeniul silvic în 2022, cu o valoare totală de aproximativ 700.000 de lei. În judeţul Braşov au fost înregistrate 594 dosare penale

„Conform unor date statistice privind problematica delictelor silvice la nivel naţional, în judeţul Braşov au fost înregistrate 594 dosare penale, iar dintre acestea o pondere însemnată o reprezintă infracţiuni de sustragere a materialului lemnos pentru nevoi subzistente.

În astfel de cazuri identificate, poliţiştii au constatat că lemnul sustras nu se regăsea în cantităţi semnificative.

Aceleaşi date relevă faptul că volumul de masă lemnoasă tăiată fără drept, în cursul aceluiaşi an, este de aproximativ 3000 mc, ceea face ca judeţul Braşov să nu se regăsească în primele 10 poziţii din ţară”, se arată în comunicatul IPJ Braşov. Agerpres

Citește mai departe

Actualitate

„Noaptea Europeană a Muzeelor”: 7 locații expoziționale din Brașov, deschise în weekend. Acces gratuit

Publicat

sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Braşov

În weekend-ul 26-28 mai 2023, turnurile și bastioanele din Brașov vor rămân deschise, în cadrul evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”.

Potrivit Primăriei Brașov, sunt deschise turnurile și bastioanele și în acest weekend.

Cele 7 locații expoziționale din Noaptea Europeană a Muzeelor care aparțin municipalității vor fi deschise acest weekend, pentru a le permite și celor care nu au reușit atunci să se bucure de munca artiștilor brașoveni.

„Banca de Cultură Apollonia, Turnul Alb, Turnul Negru, Poarta Ecaterinei, Turnul Artelor, Turnul Funarilor, Turnul Lemnarului sunt locațiile ce vor fi deschise, sâmbătă și duminică, 27-28 mai 2023, între orele 12.00 și 18.00.

Intrarea este, ca și la Noaptea Muzeelor, gratuită”, se mai arată în postare de pe pagina de Facebook a Primăriei Brașov.

Citește mai departe

Brasov

Avertizare meteo: Cod portocaliu și galben de furtuni pentru zone din trei județe

Publicat

nori furtuna poz buna mare

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri la amiază o avertizare cod portocaliu de vreme rea și o avertizare cod galben pentru două județe.

Cod PORTOCALIU până la ora 15.00

Județul Hunedoara: Brad, Vața de Jos, Crișcior, Baia de Criș, Buceș, Bucureșci, Blăjeni, Ribița, Tomești, Bulzeștii de Sus;

În zone din județul Hunedoara, se vor semnala local averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.

Cod PORTOCALIU până la ora 15:30

Potrivit ANM, se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 35-40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.

Județul Braşov: Făgăraș, Hoghiz, Mândra, Șercaia, Comana, Părău, Ungra, Șoarș, Crizbav, Beclean, Ticușu

Cod PORTOCALIU până la ora 15.30

Potrivit meteorologilor, în localitatea Chiuiești din județul Cluj, Se vor semnala  averse care vor acumula peste 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici.

 

 

Citește mai departe

Brasov

FOTO: Evenimentul „Jocul strămoșesc al tinerilor din Cavova”, pe Drumul Poienii din județul Brașov. PROGRAM

Publicat

sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Braşov

Duminică, 28 mai 2023, pe drumul Poienii din județul Brașov va avea loc evenimentul „ Jocul strămoșesc al tinerilor din Cacova”.

Potrivit Primăriei Brașov, Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi, Tinerii din Cacova și Societatea Junilor Roșiori vă invită la joc duminică, 28 mai, pe drumul Poienii (vis-a-vis de parcarea Belvedere)!

Programul evenimentului Jocul strămoșesc al tinerilor din Cacova:

  • 10:00 în Piața Unirii – Hora Junilor și aruncarea buzduganului
  • 13:30 la Troița Junilor Roșiori – Aducerea junițelor

  • 14:00 la Troița Junilor Roșiori – Prezentarea dansurilor strămoșești

  • 17:00 la Troița Junilor Roșiori – Prezentarea ținutei de seară

sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Braşov

Citește mai departe