Connect with us

Alba

Accident la Alba Iulia, provocat de un tânăr fără permis, care a fugit de la locul faptei. Ce alcoolemie avea

Published

on



Un tânăr care a provocat un accident cu pagube materiale la Alba Iulia s-a ales cu dosar penal. Nu avea permis, a părăsit locul faptei, iar, când l-au găsit polițiștii, acesta se afla și sub influența alcoolului.

Potrivit IPJ Alba, duminică, 21 noiembrie, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din Alba Iulia au identificat conducătorul unui autoturism care, în dimineața aceleiași zile, a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale, pe Calea Moților din Alba Iulia.

Tânărul de 23 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de un autoturism care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta, după care a abandonat autoturismul.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul care a provocat accidentul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În momentul identificării, acesta era sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de tânăr, cercetările sunt continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.


Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Vremea în Alba în Ajun și de Crăciun. Prognoza meteo pentru săptămâna 22 – 28 decembrie

Published

on

Vremea în Alba în Ajun și de Crăciun. Prognoza meteo pentru săptămâna 22 – 28 decembrie. În intervalul 22–28 decembrie, vremea în județul Alba va fi în general rece, cu temperaturi potrivite pentru data din calendar.

La începutul săptămânii, valorile termice se vor situa în jurul mediilor normale, cu cerul predominant noros, dar și perioade scurte de înseninare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO-VIDEO: Protest pentru reforma justiției, la Alba Iulia. Mai mulți cetățeni au ieșit în fața Prefecturii

Published

on

Un protest pentru reforma justiției are loc duminică, de la ora 17:00, la Alba Iulia. Mai mulți cetățeni au venit în fața Prefecturii pentru a susține o justiție independentă. 

Oamenii au afișat pancarte cu mesajele: „Justiție nu obediență”, „Justiția aparține poporului”, „Vrem judecători independenți”, „Fără politică în justiție”, „Legea e pentru toți”, „Democrația nu se negociază”,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Stadiul lucrărilor pe Autostrada A1 Lugoj-Deva, secțiunea Margina-Holdea. Se lucrează inclusiv în 31 decembrie și 2-3 ianuarie

Published

on

Stadiul lucrărilor pe tronsonul Margina – Holdea de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva a ajuns la aproape 50%, la finalul anului 2025. Constructorii vor lucra inclusiv în zilele de 31 decembrie și 2 – 3 ianuarie, anunță Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Lotul de 9 km între Margina și Holdea va permite circulația completă pe autostradă, de la Boița (județul Sibiu) – Sebeș (județul Alba) la Nădlac II.

Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Romsilva: Populația poate cumpăra lemn pentru foc prin intermediul unui magazin online. Prețurile pentru un metru cub

Published

on

Populația poate achiziționa, începând din acest an, lemn pentru foc prin magazinul online romsilva.store, simplificând astfel accesul la această resursă și procesul de achiziție, potrivit informațiilor furnizate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

„Anul acesta am reușit, în premieră să creăm un magazin online pe care sper să-l utilizeze de acum cât mai multă lume. Este un magazin online prin care vrem să…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading