Alba
Acțiune preventivă a polițiștilor, pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu. 16 șoferi, amendați pentru neportul centurii de siguranță
Duminică, 5 iunie, în intervalul orar 09:30 – 13:00, pe A1, în spațiile de servicii situate pe sensul Deva – Sibiu, la km. 260, în zona localității Cristian, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat o acțiune dedicată participanților la trafic cu privire la importanța portului centurii de siguranță și utilizării dispozitivelor de retenţie pentru copii.
Potrivit IPJ Sibiu, activitatea preventiv – informativă s-a focusat pe simularea consecințelor unui impact frontal la o viteză de 20 km/h pentru conștientizarea riscului la care se expun participanții la trafic în momentul în care nu poartă centura de siguranță.
Aproximativ 80 de conducători auto și pasageri deopotrivă au fost invitați în simulatorul de accidente pentru a testa, la o viteză redusă, forța la care se supune organismul în momentul lovirii unui obstacol sau a unui alt autovehicul.
Cu ocazia derulării activității, polițiștii rutieri au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.160 de lei, dintre care 16 pentru neportul centurii de siguranță.
Potrivit polițiștilor, de la începutul anului și până în prezent, la nivelul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Atenționare de la Poliția Alba: cumpărați doar articole pirotehnice permise de lege. Polițiștii au intensificat controalele
Poliția Alba atenționează asupra respectării legislației privind deținerea, cumpărarea și vânzarea articolelor pirotehnice. Polițiștii au intensificat activitățile de control.
Potrivit IPJ Alba, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utilize doar articole pirotehnice din categoria F1, ce prezintă risc scăzut.
Acestea sunt artificiile de brad, bețigașe bengale, jerbe de mici dimensiuni și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Taxe în 2026: cât va costa schimbarea numelui sau certificatul de domiciliu. Tarife pentru acte eliberate de DPCEP Alba
Consiliul Județean Alba va aproba taxele ce vor fi percepute în anul 2026 pentru diferite servicii oferite de Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Alba.
Este vorba despre tarife pentru eliberarea unor documente sau certificate. Printre acestea se află cele pentru cartea de identitate, schimbarea numelui, certificatul de domiciliu sau transcrieri în registrele de stare civilă ale unor acte din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Loteria Română: Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 14 decembrie 2025
Loteria Română: Noi trageri loto sunt programate duminică. La Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 8,35 milioane de euro. La Loto 6/49, la categoria I, este disponibilă pentru câștig o sumă de peste 1,18 milioane de euro.
Duminică, 14 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
- la Loto 6/49, este în joc la categoria I un report în valoare de peste 6,01…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Accident rutier la Alba Iulia. O persoană rănită după ce două mașini s-au lovit, în intersecție
Accident rutier la Alba Iulia, duminică după-amiaza. Două mașini s-au lovit pe Calea Moților, în intersecție. O persoană a fost rănită și transportată la spital.
Accidentul s-a petrecut la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, în apropiere de Stația de Salvare.
Au fost implicate două autoturisme, ambele marca Peugeot (o berlină și un SUV). Din primele date, accidentul s-a petrecut din cauza neacordării de…
Citește mai mult pe Alba24.ro



