Cluj
Acţiunile Banca Transilvania, cele mai tranzacţionate în şedinţa de marţi a BVB
Acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai tranzacţionate în şedinţa de marţi a Bursei de la Bucureşti, generând schimburi în valoare de 4,41 milioane de lei.
În Top 3 Piaţa Reglementată se mai află titlurile BRD – Groupe Societe Generale, cu un rulaj de 3,47 milioane de lei, şi Nuclearelectrica – 2,7 milioane de lei.
Valoarea tranzacţiilor derulate marţi la BVB s-a cifrat la 41,15 milioane de lei (8,44 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,01%, până la 10.390,80 puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,02%.
În plus, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,14%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a câştigat 0,21%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o creştere de 0,68%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a urcat cu 0,79%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Hoteluri, în creştere cu 14,78%, Condmag (12,5%) şi Electromagnetica (+8,87%).
În schimb, deprecieri importante au fost consemnate de…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
VIDEO. Scandal uriaș după CFR – U Cluj 3-2. Pancu, ieșire explozivă la adresa lui Bergodi după incidentele de la final
Derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj, încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-2, a fost umbrit de un scandal major izbucnit la finalul partidei. Tensiunile de pe teren au…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO. HAOS la finalul Derby-ului Clujului. Cristiano Bergodi și suporterii Universității au făcut scandal. S-a lăsat cu bătaie
Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
GALERIE FOTO. CFR Cluj câștigă derby-ul orașului și se apropie de play-off după un meci spectaculos în Gruia
CFR Cluj s-a impus cu 3-1 în fața rivalei U Cluj, într-un derby intens disputat în etapa a 26-a din Superliga, confirmând forma bună și urcând în zona locurilor de…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
U-BT Cluj închide sezonul regulat din ABA League cu autoritate. Victorie contra Borac Čačak înainte de bătălia din Top 8
U-BT Cluj-Napoca a încheiat sezonul regulat al Ligii Adriatice cu o victorie solidă în deplasare, scor 87-93, pe terenul formației sârbe Borac Čačak.
Succesul…
Citește mai mult pe Cluj24
