Connect with us

Eveniment

Adi Bibu explică de ce pleacă de la Sala Transilvania – ”E o propunere care mă onorează”

Published

on



Adrian Bibu, managerul Sălii Transilvania, a preluat funcția de administrator al județului, după ce Florin Neag, cel care a ocupat funcția, a fost numit interimar la conducerea Spitalului Județean Sibiu. Adrian Bibu a acceptat propunerea venită din partea președintelui Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, deși avea planuri mari pentru Sala Transilvania.

DETALII DESPRE ROCADA DE FUNCȚII DIN CONSILIUL JUDEȚEAN SIBIU, AICI 

Adrian Bibu ocupă funcția de administrator al județului pe o perioadă de 6 luni, atât cât este maximul admis de lege pentru interimat. El spune că a acceptat propunerea și pentru că Sala Transilvania se va afla în subordinea sa, și astfel va ”supraveghea” proiectele începute de el.

”Dacă am plecat eu de acolo nu înseamnă că proiectele nu merg mai departe. Acestea sunt valabile, chiar azi am avut o întâlnire cu juristul care va conduce sala și am vorbit despre licitația ce urmează pentru parcarea din spatele clădirii…Voi urmări proiectele, mai ales că Sala Transilvania este în subordinea administratorului public. Eu doar m-am suspendat de la Sala Transilvania, sunt interimar la CJ. Mă pot întoarce acolo oricând”, a spus Adrian Bibu.

Acesta spune că a acceptat numirea făcută de Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu. ”Este o onoare faptul că s-a gândit la mine. Doamna președinte m-a solicitat și este o onoare să vin aici și să muncim”, spune Adrian Bibu.

 

 

 

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Alin Tișe despre viitorul PNL: Partidul a ajuns la momentul unei ”mari dezbateri istorice” – USR-izare sau PSD-izare

Published

on






Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că PNL a ajung în pragul unei dezbateri privind viitorul partidului, care are de ales între USR-izare și…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Vremea până în prima săptămână din martie: zile mai calde, urmate de altele mai reci. Prognoza ANM actualizată pe 4 săptămâni

Published

on

Vremea până în prima săptămână din martie: meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale, pentru următoarele patru săptămâni. Vor fi însă și zile mai reci și nopți cu minime sub zero grade.

Vor fi câteva perioade cu ploi, dar și cu ninsori, până în 22 februarie.

Temperaturile maxime vor urca săptămâna aceasta la 10-13 grade, iar în vest vor ajunge la 15 grade. În a doua jumătate a acestei…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

CFR Cluj și U Cluj, despărțite de un punct în Superligă

Published

on






Echipele clujene de fotbal Universitatea Cluj și CFR Cluj sunt departajate de un singur punct în Superliga, cu mențiunea că, cel puțin deocamdată, U Cluj e pe loc de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Apel pentru donare de sânge la Alba Iulia. Este nevoie urgentă de sânge grupele A pozitiv și 0 negativ

Published

on

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat marți, 10 februarie, un apel urgent către cetățenii cu grupa A pozitiv și 0 negativ care pot dona sânge.

Rugăm donatorii cu grupele A pozitiv și 0 negativ să vină la noi în centru, pentru a dona sânge. La aceste grupe cererea este mare; sunt cazuri grave, care au nevoie în continuare de transfuzie de sânge.

De asemenea, sunt urgențele, situații neprevăzute pentru care…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading