Alba
ADMITERE ACADEMIA de POLIȚIE 2021: Cinci candidați pe un loc. Încep probele de concurs: calendar și condiții
Sunt cinci candidați pe un loc la admiterea din acest an la Academia de Poliție. S-a terminat perioada de înscrieri și urmează proba sportivă și cea scrisă, iar apoi examinarea medicală.
Rezultatele finale vor fi cunoscute în 12-13 septembrie.
”S-a încheiat etapa de recrutare a candidaților în cadrul concursului de admitere în Academia de Poliție „Al. I. Cuza”, iar pentru cele 655 de locuri de la buget s-au înscris 3.577 de candidați”, a anunțat ministrul Lucian Bode, potrivit dcnews.ro
Din județul Alba, s-au înscris 35 de candidați pentru facultatea de poliție.
La înscriere, candidaților li s-a atribuit un cod unic de identificare, folosit pe întreaga procedură de concurs.
ADMITERE 2021 Academia de Poliție 2021 – facultăți:
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” organizează în 2021 concurs de admitere în ciclul de studii universitare de licență la Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Facultatea de Pompieri, Facultatea de Arhivistică.
Facultatea de Poliţie: în domeniul de licenţă ,,Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, cu durata de 3 ani…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025
Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025: Joi, 18 decembrie, de la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Cel mai mare report este la Joker, de peste 8,46 milioane de euro.
La Loto 6/49 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 6,91 milioane de lei (peste 1,35 milioane de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
”Contesa din Ungaria” care a înșelat un broker imobiliar din Alba Iulia este o escroacă faimoasă cu o viață desprinsă din filme
Un broker imobiliar din Alba Iulia a căzut în plasa unei contese din Ungaria care a spus că are o avere considerabilă, ce ar conține chiar castele. Mai exact a fost țepuit cu aproape 200.000 de euro, de femeia care a i-a spus că este descendenta unei famili de nobili din Ungaria.
În realitate, ”contesa” este o escroacă cu peste 25 de ani experiență în țepe, pe nume M. Agneta. Agneta acum în vârstă de 52 de ani,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Locuitorii din Vințu de Jos au rămas fără apă potabilă, joi dimineața, din cauza unei avarii la rețea.
Apa CTTA SA Alba Sucursala Alba Iulia a anunțat întreruperea furnizării apei potabile în localitatea Vințu de Jos, din cauza unei avarii a sistemului de distribuție a apei potabile.
”La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pedeapsa primită de un tânăr din Alba care a fost prins de polițiști cu hașis asupra sa. Ce au decis magistrații Tribunalului
Dosarele penale în care tineri sunt judecați pentru consum sau posesie de droguri au ajuns o normalitate pe rolul Tribunalului Alba, instanța din județ care judecă astfel de cazuri.
Asta arată că nivelul consumului de droguri este unul ridicat în județ, dar se pare că autoritățile ”țin sub preș” amploarea fenomenului.
Spre exemplu, în data de 17 decembrie 2025, procurorii DIICOT Alba Iulia au semnat un acord de…
Citește mai mult pe Alba24.ro

