Connect with us

Alba

ADR Centru: Fonduri europene de peste 1,5 miliarde de euro, pentru 2235 de proiecte din cele șase județe ale Regiunii Centru

Published

on



Consiliile județene, primăriile de comune, orașe, municipii, dar și alte instituții publice, universități, spitale, unități de cult, precum și firmele private din cele șase județe ale Regiunii Centru, respectiv Alba Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, au depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru 2.235 de proiecte pentru a primi finanțare nerambursabilă, au transmis reprezentanții ADR. Dintre acestea, pentru 920 s-a semnat contractul de finanțare.

Proiectele depuse vizează realizarea de noi construcții, lucrări de modernizare sau extindere a construcțiilor existente, investiții în sisteme inteligente de iluminat public, reabilitare termică a clădirilor, crearea de piste de biciclete și parcuri, restaurare obiective turistice, dezvoltare de afaceri și achiziția de echipamente.

Peste un miliard de euro atras prin POR

După evaluarea cererilor de finanțare depuse, până în prezent, peste 920 de contracte de finanțare au fost semnate, cu o valoare totală a bugetului alocat pentru investiții de peste 1,6 miliarde euro, din care mai mult de 1,16 miliarde euro reprezintă fondurile nerambursabile solicitate din Programul Operațional Regional.

Alte 94 de cereri de finanțare, având o valoare de peste 100 milioane…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Clădirile administrative ale stadionului Cetate din Alba Iulia, reabilitate pe bani europeni. Investiție de 25 de milioane de lei

Published

on

Clădirile administrative din complexul stadionului Cetate din Alba Iulia vor trece printr-un proces de reabilitare și eficientizare energetică, grație unui proiect al primăriei. 

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Regiunea Centru și are o valoare totală de 25,2 milioane de lei, din care contributia proprie de a primăriei este de 5,3 milioane de lei și are un termen de execuție de 24 de luni.

Randare: Cum vor…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

De ce trebuie să dezactivezi WI-FI-ul și Bluetooth-ul de pe mobil, când pleci de acasă. Aceste funcții par inofensive, dar nu sunt

Published

on

De ce trebuie să dezactivezi WI-FI-ul și Bluetooth-ul de pe telefon, atunci când pleci de acasă: De cele mai multe ori, când plecăm de acasă, ne asigurăm că am încuiat ușa, că avem cheile și telefonul, dar uităm un detaliu aparent minor: Wi-Fi-ul și Bluetooth-ul rămase pornite.

Deși par inofensive, aceste funcții pot avea consecințe reale asupra securității, autonomiei bateriei și chiar a confidențialității…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Pensii private obligatorii: Ce sume s-au adunat în conturile românilor

Published

on

Pensii private obligatorii: Fondurile de pensii private aveau active în valoare de 201,6 miliarde lei, la finalul lunii decembrie 2025, în creștere cu 34% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2024, conform statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

”Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 94% în active românești, majoritatea fiind denominate în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Rezultate EXTRAORDINARE ale sportivilor veterani din Alba, la Campionatul Național de atletism în sală Masters. Medaliile obținute

Published

on

Sportivii veterani din Alba au obținut rezultate notabile la competițiile desfășurate în cadrul Campionatului național de atletism în sală Masters.

Concursul, destinat veteranilor, s-a desfășurat în perioada 7-8 februarie, la București.

Județul Alba a fost reprezentat de 8 atleți, care au avut o evoluție foarte bună.

Medalii câștigate de sportivi veterani din Alba:

CSM Unirea Alba Iulia

Ilie Cioca – cat. M80; 800…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading