Eveniment
Alertă meteo – Ploi abundente și ninsori în sudul Sibiului și Valea Oltului
Vremea se schimbă radical de luni de la prânz. Meteorologii au emis un cod galben de ploi abundente, care pe Valea Oltului se transformă în cod portocaliu. La munte va ninge, iar avertizarea este valabilă până marți dimineața la ora 8.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), pe crestele Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80 – 110 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității sub 50 de metri.
Avertizarea cod portocaliu intră în vigoare luni la ora 18.00 și este valabilă până marți, la ora 8.00.
În Carpații Orientali și Meridionali va continua să ningă și pe parcursul zilei de marți, dar în general slab cantitativ.
De la ora 14.00 este în vigoare și un cod galben de ploi în toată țara, iar în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și sudul Banatului se vor acumula cantități de apă care vor depăși local 25 – 35 l/mp și izolat 40 – 60 l/mp.
La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60 – 80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
Intensificări ale vântului vor fi și în Carpații Orientali, cu rafale de 60 – 80 km/h, precum și, local și temporar, în sudul, estul și centrul țării, cu viteze de 45 – 55 km/h.
Codul galben este în vigoare până marți, la ora 8.00.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Lăsatul Secului pentru carne. Semnificații și tradiții înainte de Postul Paștelui 2026
Postul Paștelui 2026: În 15 februarie este Lăsatul secului pentru carne și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, potrivit calendar ortodox. Credincioșii se pregătesc pentru cel mai lung și mai aspru post din acest an. Se păstrează încă unele obiceiuri sau tradiții, legate de acest moment din an.
Lăsata Secului are două etape ce conduc treptat către Postul Sfintelor Paști, potrivit crestinortodox.ro.
Prima este…
Citește mai mult pe Alba24.ro
„Buletinul de luciditate” este o rubrică de analiză și opinie semnată de Radu Nicosevici & GPT. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar…
Citește mai mult pe Cluj24
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
