Alba
Alimentare cu gaze la Răhău. Primăria Sebeș a depus o cerere de finanțare nerambursabilă în valoare de aproape 13 milioane de lei
Primăria Municipiului Sebeș, prin Compartimentul proiecte cu finanțare internă și internațională, a elaborat și a înaintat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cererea de finanțare pentru realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale a gospodăriilor din localitatea aparținătoare Răhău.
Valoarea totală estimată a obiectivului de investiții este de 12.832.811,93 lei, iar finanțarea solicitată prin Programul Național de Investiţii „Anghel Saligny” este 12.197.821,93 lei.
Populația luată în calcul la realizarea studiului de fezabilitate însumează circa 1.000 de locuitori și circa 580 de gospodării.
Lungimea rețelei de distribuție care urmează a fi înființată va avea circa 8.435 metri, iar consum estimat anual la consumatorii casnici este de 78.648 mc.
Utilizarea gazelor naturale conduce, pe lângă avantajele certe ale comodității utilizării acestui combustibil, și la obligativitatea folosirii raționale a acestuia prin utilizarea unor echipamente cu randament ridicat, cu funcționare automatizată și sigură, cu eficiență și responsabilitate din partea consumatorilor finali.
Primăria Sebeș susține necesitatea unui nou proiect care să contribuie la…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Localități fără apă în județul Alba. Precizările APA CTTA, după avaria majoră a unei conducte: nu s-au umplut încă rezervoarele
Localități fără apă în județul Alba: APA CTTA a transmis sâmbătă o serie de precizări, după avaria majoră a unei conducte de transport produse vineri, care a lăsat fără apă potabilă un mare număr de localități.
Furnizorul anunță că sistemul de alimentare a fost pus în funcțiune, dar mai sunt localități fără apă, din cauză că încă nu s-au umplut rezervoarele.
Comunicatul APA CTTA:
Pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Sute de familii din Alba, fără apă potabilă de două zile. APA CTTA Alba oferă explicații și scuze, dar problemele rămân
APA CTTA Alba nu reușește să rezolve problema alimentării cu apă pentru mai multe localități din județ, după avaria majoră a unei aducțiuni, care s-a produs vineri. În continuare sunt probleme în mai multe comune, spre disperarea oamenilor.
”Avem animale care trebuie adăpate, avem nevoi casnice și nu mai avem fântâni. Ni s-a promis că se rezolvă în câteva ore” a precizat un cititor din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Volei Alba Blaj a obținut o victorie mare sâmbătă seară în fața CSO Voluntari. Alba Blaj Arena, sala polivalentă în care s-a jucat meciul, a înregistrat și un record pentru acest sezon: 1.790 de spectatori.
”Câștigăm în minimum de seturi, în fața campioanei CSO Voluntari, după un meci fabulos în primele două seturi, în care cele două echipe au arătat un volei de înaltă ținută!
Volei Alba Blaj CSO…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Deportarea sașilor din Sebeș în lagărele din Rusia. DOCUMENTE și povești cutremurătoare din vremea ”prieteniei” cu rușii
Deportarea sașilor din Sebeș în lagărele din Rusia: S-au împlinit 80 de ani de la deportările sașilor în Siberia și în alte lagăre din Rusia. Reprezentanții Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Alba au prezentat o serie de documente din perioada respectivă.
Potrivit documentelor cercetate de ei, aproape 1.500 de sași din Sebeș au fost incluși pe lista preliminară, de la bebeluși de o lună la bătrâni…
Citește mai mult pe Alba24.ro