Connect with us

Alba

Amenajarea unui Centru de zi pentru vârstnici la Abrud, cu cantină și unitate de îngrijire la domiciliu, din nou la licitație

Published

on



Lucrările de amenajare a unui Centru de zi pentru vârstnici în orașul Abrud, cu cantină socială și unitate de îngrijire la domiciliu, au fost scoase din nou la licitație. Prima licitație, lansată în 3 februarie, a fost anulată după ce au fost constatate „abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”. 

Proiectul în valoare de peste 3,1 milioane de lei urmărește și înființarea unei unități de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice și a unui centru de preparare și distribuire a hranei (cantină socială) pentru persoanele cu risc de sărăcie.

Potriviti proiectului, o clădire cu o suprafață de peste 1.700 de metri pătrați din orașul Abrud va fi reabilitată, modernizată și dotată cu aparatură de ultimă generație în scopul înființării unui centru de zi pentru persoanele vârstnice din localitate și din comunele învecinate. În cadrul acestuia vârstnicii vor putea beneficia printre altele de asistență socială, juridică, de servicii medicale de recuperare (fizioterapie, kinetoterapie, electroterapie), de o sală de gimnastică medicală și de masaj dar și de diverse activități de socializare pentru petrecerea timpului…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

”Masă sănătoasă” 2026 în Alba: câți elevi primesc alimente la școală. Programul, derulat în 33 de unități de învățământ din județ

Published

on

Programul „Masă sănătoasă” 2026, în Alba. Peste 10.000 de elevi din 33 de localități din județ primesc masă caldă sau pachet alimentar la școală, în acest an. Bugetul programului național a fost suplimentat.

În județul Alba, în program sunt incluși 10.643 de beneficiari din 33 de localități, potrivit Instituției Prefectului Alba.

Acestea sunt:

  • Alba Iulia, Aiud, Blaj, Teiuș, Sebeș, Baia de Arieș, Câmpeni,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Pensii 2026: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Anunțul ministrului Muncii

Published

on

Pensii 2026: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat luni că este una dintre propunerile PSD care urmează să fie prinse în bugetul pe anul 2026.

Pensionarii cu venituri mici ar urma să primească ajutoare în două tranșe, înainte de Paște și înainte de Crăciun.

“În legătură cu pachetul de solidaritate există trei linii principale. În primul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Câți angajați există în Alba și care este salariul mediu net în județ. Date oficiale de la Direcția de Statistică

Published

on

Câți angajați există în Alba și care este salariul mediu net în județ: Potrivit unor date făcute publice de Direcția Regională de Statistică Alba, peste 101.800 de salariați lucrează în județ. Aceleași date arată că câștigul salarial mediu net a ajuns la 4.898 de lei în noiembrie 2025. Aceasta este cea mai recentă lună pentru care există date prelucrate. 

Efectivul de salariați înregistrat în județul Alba la…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Când începe Postul Paștelui 2026 la ortodocși și catolici. Semnificații, reguli și tradiții

Published

on

Când începe Postul Paștelui 2026 la ortodocși și catolici: cunoscut și sub denumirea de Postul Mare, acesta este cel mai lung și mai aspru post din calendarul creștin și precede sărbătoarea Învierii Domnului.

În anul 2026, Postul Paștelui are date diferite pentru credincioșii ortodocși și catolici, ca urmare a folosirii unor calendare și calcule pascale diferite.

Când începe Postul Paștelui 2026 la ortodocși și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading