Alba
Amendă dată de jandarmii din Alba, la protestele anti restricții din Alba Iulia, ANULATĂ de judecători. Motivul
La sfârșitul lunii martie, mai mulți cetățeni din Alba Iulia s-au organizat și au început să protesteze pe străzile din oraș, împotriva restricțiilor de atunci impuse de Guvern, în contextul pandemiei provocate de COVID.
Timp de câteva zile, au existat proteste în fața Prefecturii, dar cele de amploare s-au desfășurat pe străzile orașului. Jandarmii au fost prezenți, iar după proteste au comunicat că i-au amendat pe o parte dintre cei care au protestat și nu au purtat măști de protecție.
La scurt timp, mai multe persoane dintre cele amendate au început să conteste în instanță amenzile primite pentru nepurtarea măștilor.
Un proces de genul s-a desfășurat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, iar cel amendat a avut câștig de cauză dintr-un motiv foarte simplu:
amenzile au fost scrise de jandarmi, din birou, doar pe baza probelor video.
Procesul s-a desfășurat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, o decizie a fost dată în data de 20 septembrie iar motivarea a fost făcută public.
Ce s-a întâmplat, potrivit motivării instanței
Potrivit documentului citat, bărbatul a fost sancționat cu 2000 de lei, ( 2 amenzi de câte 1000 de lei) pentru că în data de 30 martie, în jurul orei…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Accident rutier în cartierul Micești din Alba Iulia, surprins pe o cameră video. Impact între două mașini
Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orei 13:00, pe strada Zlatnei din cartierul albaiulian Micești, în zona intersecției cu strada Pădurii. Două autoturisme au fost implicate într-o tamponare.
Evenimentul rutier a fost surprins pe o cameră video de bord de către un participant la trafic.
Pe imaginile video se poate observa cum un autoturism marca BMW a lovit din spate un autoturism marca Volkswagen, care se afla…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: CSM Unirea a semnat contractul cu noul antrenor, Dragoș Militaru. Cine este acesta și ce legătură a avut cu clubul în trecut
CSM Unirea a semnat contractul cu noul antrenor Dragoș Militaru. Clubul a publicat câteva imagini, în care acesta apare alături de directorul CSM Unirea Alba Iulia, Radu Urcan, și directorul sportiv, Dan Iordăchescu. Contractul este valabil până în 2027.
Dragoș Militaru preia echipa din mers, după despărțirea de Alexandru Pelici. Plecarea lui Pelici ridică semne de întrebare, în condițiile în care reprezentanții…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a anunțat că în 2026 formațiunea ar putea fuziona cu PNL: Am avut o discuție cu Ilie Bolojan.
Întrebat, la RFI, dacă se va întoarce în PNL, Ludovic Orban a răspuns: „Ca să mă întorc eu în partid, e nevoie de un proces de fuziune, de comasare prin absorbție, prin care PNL să absoarbă Forța Dreptei.
La ora actuală, am avut o discuție cu președintele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
UPDATE FOTO: ACCIDENT rutier la Ighiu. Trei persoane rănite, după un impact între două mașini și o autoutilitară
Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orei 12:20, în localitatea Ighiu. Trei persoane au fost rănite, după un impact între o autoutilitară și două mașini.
Update: Potrivit ISU Alba, echipajele au ajuns la accidentului.


În accident sunt trei autovehicule implicate, respectiv o autoutilitară și două autoturisme.â
Trei persoane sunt asistate medical la locul evenimentului.


Știrea inițială
Potrivit ISU…
Citește mai mult pe Alba24.ro

