Eveniment
Amenzi de 12.000 de lei după practicile de la ATI Sibiu
Directorul de îngrijiri și medicul șef ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu au primit amenzi de 12.000 de lei, după dezvăluirile unui fost angajat, care spunea că pacienţii din ATI erau neglijaţi.
Prefectura Sibiu anunță că imediat după apariția informațiilor a cerut o verificare din partea Direcției de Sănătate Publică Sibiu, iar luni a fost transmis raportul controlului efectuat.
S-au formulat „o serie de prescripții cu termene”:
– Procedura de contenție va fi actualizată conform prevederilor Legii nr. 487/2002 cu modificările și completările ulterioare, procedură de care va răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor.
– Întocmirea unei proceduri cu privire la trasabilitatea foii de observație și arhivarea acestora cu termene stabilite ( de la deces, de la externare, de la transfer, etc. până la arhivare) – termen de 7 zile – procedură de care răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor.
– Medicii primari și specialiști ATI vor supraveghea activitatea medicilor rezidenți an I și II cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, inclusiv să contraparafeze foile de observație – răspunde personalul cu atribuții.
– Foile de observație vor fi completate la zi cu precizarea corectă în timp a evoluției stării de sănătate a…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, sâmbătă seara, în Giulești, pe Rapid, cu scorul de 2-0, astfel că jucătorii lui Cristiano Bergodi se întorc cu 3 puncte de la…
Citește mai mult pe Cluj24
Echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare de către Partizan Belgrad într-un meci din ABA League cu scorul de 90-79.
Pe…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Cine este ofițerul prădător sexual din Gârbău? Fost general de jandarmi, în arest la domiciliu. Poartă brățară de supraveghere
Alba
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
