Connect with us

Alba

Amenzi de până la 500.000 de lei pentru practici comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare agricol. Legea adoptată de Senat

Published

on



Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul referitor la practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar. Legea prevede amenzi de până la 500.000 de lei și 1% din cifra de afaceri pentru firmele care o încalcă.

Proiectul, iniţiat de un deputat PNL, are ca obiect transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.

Raportului comun de admitere cu amendamente admise, întocmit de Comisia economică şi cea pentru agricultură prevede că vor fi urmărite următoarele

  • practicile comerciale neloiale interzise în relaţiile dintre cumpărătorii şi furnizorii din cadrul acestui lanţ de aprovizionare, reglementarea termenelor de plată,
  • reglementarea competenţelor şi atribuţiilor autorităţii de concurenţă, desemnată pentru a asigura aplicarea la nivel naţional a prevederilor directivei,
  • reglementarea sancţiunilor aplicabile autorului încălcării” .

Avantaje pentru fermierii, producătorii şi procesatorii români în relația cu marile lanțuri de magazine

Reprezentanţii grupurilor…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

ANAF poate bloca conturile fără să meargă în control. Fiscul stabilește din oficiu sumele datorate, în anumite situații

Published

on

ANAF poate bloca conturile fără să meargă în control: Agenția Națională de Administrare Fiscală poate face verificări folosind exclusiv documentele pe care le are deja în evidență. Spre deosebire de inspecția fiscală clasică, verificarea documentară nu necesită deplasarea inspectorilor și este declanșată pe baza unor indicatori de risc fiscal.

Potrivit unui document consultat de Digi24, analiza se bazează pe…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Materiale de propagandă legionară, găsite în casa minorului care a fluturat un steag cu Zelea Codreanu la Alba Iulia. Cine este

Published

on

Materiale de propagandă legionară, steaguri cu stema Gărzii de Fier, cărți și înscrisuri cu Zelea Codreanu, dar și o sutană preoțească, asta au găsit polițiștii în casa, în care locuiește minorul ce a fluturat un steag cu chipul liderului legionar, Zelea Codreanu. 

Este vorba despre Marian Ilie Ș., în vârstă de 17 din comuna Pețelea, județul Mureș. Acesta a expus în public chipul liderului legionar al Gărzii de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Guvern: Facilitățile de transport pentru veterani de război, văduve de război și pensionari, prelungite până la finalul lui 2026

Published

on

Guvernul a prelungit, joi, prin ordonanță de urgență, până la 31 decembrie 2026, termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru veteranii de război, văduvele de război și pensionari, prevăzute de legile speciale în domeniu.

„Prin acest act normativ Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru veteranii de război, văduvele de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vremea de weekend în Alba, 12-14 decembrie: temperaturile scad, condiții de ceață. Prognoza meteo pe zile și localități din județ

Published

on

Vremea de weekend în Alba, 12-14 decembrie: temperaturile scad la finalul acestei săptămâni. Vor fi condiții de ceață în mai multe zone din județ.

Temperaturile maxime vor coborî la 7-8 grade, vineri și apoi la 4-5 grade, duminică. Începând de sâmbătă, minimele vor fi sub zero grade.

Va fi vreme cu nori și soare. Este posibil să se formeze ceață, mai ales dimineața și seara.

La munte, vor fi între 1 și 5…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading