Alba
Amenzi simbolice pentru doi furnizori de energie, în scandalul Facturilor: ANRE i-a taxat cu câte 200.000 de lei
ANRE a finalizat parțial acțiunile de control demarate în data de 12 ianuarie la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale, anunță instituția, într-un comunicat.
Electrica Furnizare a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei, iar societatea Gaz Vest cu o amendă similară, tot 200.000 lei.
Astfel, au fost finalizate verificările privind îndeplinirea obligației de emitere de facturi care să cuprindă informații corecte, transparente, clare și complete referitoare la plafonarea prețului final al energiei electrice și al gazelor naturale precum și consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensației.
Amenzile sunt mai degrabă simbolice, în condițiile deranjului creat clienților, care s-au trezit cu facturi enorme, iar firmele sancționate nu sunt singurele cu aceste practici. Autoritățile nu reușesc, de luni de zile, să rezolve această problemă, iar cei care au de suferit sunt doar clienții acestor firme.
Vezi și: Facturi mari la energie și gaze. ANRE a demarat acțiuni de control la principalii furnizori. Recomandări pentru cetățeni
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societățile Electrica Furnizare și Gaz Vest, nu au aplicat…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Cum se votează în diaspora la alegerile prezidențiale din 2025. Noi reguli pentru publicitatea electorală în online
Ordonanța de Urgență privind organizarea alegerilor prezidențiale în luna mai 2025 a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Printre modificări se numără încheierea votului în diaspora la ora 21:00 ora României și introducerea unor noi reguli privind publicitatea electorală în online.
Potrivit actului normativ publicat vineri, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial, la alegerile pentru președintele României din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Averile primarilor de orașe din Alba: Terenuri, vile, conturi grase, mașini de lux și câștiguri la jocuri de noroc
Averile primarilor de orașe din Alba. Declarațiile de avere depuse la preluarea noilor mandate oferă o imagine asupra proprietăților, economiilor, investițiilor și veniturilor lor, dezvăluind atât discrepanțe, cât și surprize.
Dar cât de bogați sunt, de fapt, primarii din județ? În acest material, analizăm detaliile financiare declarate în anul fiscal încheiat.
Alba24 a trecut prin zeci de documente, declarații…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
UPDATE FOTO: ACCIDENT grav pe DN 1, la Mirăslău. O mașină s-a răsturnat, o persoană în stop cardio-respirator. Trafic blocat
Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 19:30, pe drumul național DN 1, pe raza localității Mirăslău. Un autoturism în care se aflau trei persoane s-a răsturnat.
O persoană care a rămasă încarcerată a fost extrasă de către pompieri. Aceasta se află în stop cardio-respirator. Salvatorii au început manevrele de resuscitare.
Actualizare, ora 19:45 – Potrivit ISU Alba, forțele de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Muncitorii asiatici, tentați de Europa de Vest, după intrarea României în Schengen. Câți străini sunt în Alba și unde lucrează
Intrarea României în Schengen aduce și o problemă pentru angajatorii români, inclusiv pentru cei din județul Alba. Este vorba despre posibilitatea ca muncitorii străini să plece mult mai ușor în Europa de Vest și de Nord, unde salariile sunt mari.
De altfel, spun sursele Alba24, între unii muncitori străini și angajatorii lor din județ au existat deja discuții legate de nivelul de salarizare.
Potrivit unor…
Citește mai mult pe Alba24.ro