Connect with us

Alba

Amenzile primite de români la intrarea în țară, pe motiv că nu au completat formularul PLF, ar putea fi anulate. Legea, la Senat

Published

on



Amenda primită de români la intrarea în țară pe motiv că nu au completat formularul digital ar putea fi anulată. O inițiativă legislativă a fost depusă în acest sens la Senat de un grup de parlamentari.

Astfel, dacă proiectul de lege va trece, românii care contestă amenda primită pentru că nu au completat la timp sau deloc formularul digital de intrare în ţară ar putea fi iertaţi. Condiţia este să nu fi achitat deja suma.

Sunt deja sute de procese pe rol în care oamenii se plâng că aplicaţia a fost de vină. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se apără şi, printr-un comunicat, susţin că sistemul electronic nu a avut erori scrie stiri.tvr.ro

În două luni, de când e în vigoare formularul digital la intrarea în ţară, mii de români s-au plâns că au fost amendaţi deşi ar fi completat corect documentul. Unii susţin că platforma digitală nu a funcţionat.

Iniţiatorii unui proiect de lege vor să fie iertaţi şi cei care au omis procedura, pentru că nu au ştiut de existenţa acesteia.

Pentru că amenzile sunt foarte mari, tot mai mulţi s-au adresat instanţei. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale transmite că aplicaţia nu a avut erori sau disfuncţionalităţi.

Potrivit STS,…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

O femeie din Alba, dar care locuiește în Râmnicu Vâlcea a împlinit 100 de ani. A primit flori, un cadou și diploma ”Vârsta de aur”

Published

on

O femeie din Alba, dar care locuiește de o bună perioadă de timp în Râmnicu Vâlcea, a împlinit vârsta de 100 de ani. Acesta a fost sărbătorită de reprezentanții primăriei, care au vizitat-o acasă și i-au oferit mai multe cadouri. 

Este vorba despre Maria M., de loc din județul Alba, dar care de mai multe decenii locuiește în Râmnicu Vâlcea.

”Maria M. este primul locuitor al municipiului sărbătorit în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Hartă cu riscul seismic pe localități, pregătită de guvern. Primăriile vor putea accesa finanțări pentru consolidarea clădirilor

Published

on

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va face publică o hartă a României cu riscul seismic pe fiecare localitate în parte. Anunțul a fost făcut de ministrul de resort, Cseke Attila.

Autoritățile din zonele cu risc seismic ridicat vor putea accesa un program guvernamental de consolidare a clădirilor publice, finanțat integral de la bugetul de stat.

”În zilele următoare o să dăm (…) o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Un sudanez care făcea trafic de migranți alături de un fost polițist din Alba, arestat preventiv de DIICOT. Cum opera rețeaua

Published

on

Un cetățean sudanez care locuia în București a fost recent arestat preventiv la cererea procurorilor DIICOT Alba Iulia. Este vorba despre Mohamed Eltayeb M.M.A., care a fost arestat preventiv în data de 16 ianuarie 2025. 

Arestarea preventivă a fost admisă de magistrații Tribunalului Alba, iar apoi și în apel la Curtea de Apel Alba Iulia.

Mohamed făcea parte din rețeaua de tranficanți de migranți condusă de un fost…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Reduceri de personal la Poșta Română. Cei care pleacă din companie ar putea să nu primească compensații

Published

on

Compania Poșta Română pregătește un program de plecări voluntare. Cei care vor rămâne fără posturi ar putea să nu primească compensații financiare.

Într-o primă etapă, angajații din administrația centrală au avut de întocmit un raport de activitate.

În structurile unde există excedent de personal va fi aplicat un program de plecări voluntare și vor urma concedieri, potrivit profit.ro.

„Toți salariații…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading