Connect with us

Eveniment

Anchetă la Spitalul Județean de Urgență Harghita. Mai mulți pacienți operați, infectați cu o bacterie

Published

on



Bacteria Pseudomonas aeruginosa, din cauza căreia 14 pacienţi operaţi de cataractă senilă la secţia de oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea Ciuc au dezvoltat endoftalmică şi 13 au fost reoperaţi, a fost identificată într-o soluţie oftalmică folosită în timpul operaţiei, nefiind găsită încă sursa contaminării, a informat miercuri conducerea spitalului.

Managerul SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrad Judit, a declarat într-o conferinţă de presă, că s-au luat probe şi din celelalte flacoane nedeschise de soluţie oftalmică, dar acestea sunt negative, la fel ca şi cele de pe suprafeţele din sala de operaţii, fiind aşteptate rezultatele probelor tegumentare de la personal, ancheta epidemiologică fiind în derulare.

De asemenea, managerul unităţii a precizat că s-au depistat nereguli în respectarea procedurii de sterilizare.

„Se pare că, deja, se conturează ce s-a contaminat, cum au fost infectaţi pacienţii, elementele care duc să putem afla toate (detaliile – n.r.) şi să eliminăm aceste probleme”, a spus dr. Konrad Judit.

Bacteria a fost identificată la şase dintre cei 14 pacienţi care au dezvoltat endoftalmită

Şeful Serviciului de Supraveghere şi Prevenţie a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (SPIIAM) din SJU Miercurea Ciuc, epidemiologul Sergiu Sîngeorzan, a…

[Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

VIDEO FOTO. „Pirații” trupei Alestorm au adus rața în centrul Clujului. O banană, un rechin și un papagal au aprins atmosfera

Published

on






Cluj-Napoca s-a transformat joi seară într-un port al piraților moderni, când legendara trupă scoțiană Alestorm, autoproclamați și unanim acceptați drept cea mai…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Ordonanța care permite investiții strategice în industria de apărare, adoptată de Guvern. Sunt vizate inclusiv proiectele din SAFE

Published

on

Ordonanța de urgență care stabilește cadrul necesar pentru investițiile strategice din industria națională de apărare, inclusiv cele finanțate prin programul european SAFE, pentru care România are alocate 16,68 miliarde de euro, a fost adoptat, vineri, de Guvern.

Documentul, inițiat de ministerul de resort, permite lansarea de proiecte destinate consolidării capacităților interne de producție și servicii pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Rețelele de distribuție gaze naturale ale Delgaz Grid sunt pregătite 100% pentru utilizarea biometanului și pentru hidrogen

Published

on






Rețelele de distribuție gaze naturale ale Delgaz Grid, de peste 26.000 km, sunt pregătite 100% pentru utilizarea biometanului, iar cele de polietilenă, reprezentând 70%…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Incendiu la un tomberon în Alba Iulia, lângă Stadion, cu risc de propagare la autoturisme

Published

on

Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit miercuri seara pe strada Samuel Micu, în zona Stadionului Unirea, după ce un incendiu a izbucnit la un tomberon. 

Potrivit pompierilor, există pericolul ca flăcările să se extindă către autoturismele parcate în apropiere.

La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar pompierii au acționat rapid pentru lichidarea incendiului și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading